Premierul Victor Ponta a zburat, joi, cu un avion de luptă F16, în cadrul unui exerciţiu militar comun româno-amercian, care se desfăşoară la Baza 71 Aeriană din Câmpia Turzii, informează România TV.
Premierul Victor Ponta a aterizat după un zbor de câteva zeci de minute pe care l-a făcut la bordul unui avion de luptă american F 16.
Avionul supersonic, care poate atinge atinge o viteză de 1.500 de mile pe oră, s-a aflat într-o formaţie de alte patru aparate F 16.
Premierul Victor Ponta a participat la ultima zi a exerciţiului bilateral româno-american Dacian Viper, care a durat o săptămână. El a sosit la Baza Aeriană 71 de la Câmpia Turzii gata îmbrăcat într-un costum de pilot al Forţelor Aeriene Române, după ce în prealabil a fost supus unor teste de sănătate.
Victor Ponta a efectuat apoi un zbor de probă, pe scaunul copilotului de pe un avion F 16 cu dublă manşă, alături de un comandant american, care i-a oferit, înainte de a se sui în cabina avionului, toate detaliile tehnice necesare.
Zborul avionului în care s-a aflat premierul a durat peste 40 de minute, timp în care mai multe aeronave F 16 şi MiG 21 LanceR au efectuat exerciţii demonstrative.
Exerciţiul bilateral „Dacian Viper” se află la a patra ediţie, el fiind deja o tradiţie pentru Baza Aeriană 71 de la Câmpia Turzii. Exerciţiul s-a mai desfăşurat la Câmpia Turzii şi în anii 2006, 2008 şi 2012 şi are ca principal obietiv antrenamentul în comun al piloţilor, personalului tehnic, controlorilor de trafic aerian şi ofiţerilor de stat major în condiţii reale pentru planificarea şi executarea unor misiuni de zbor în formaţii mixte.
Premierul va participa apoi la ceremonia de încheiere a exerciţiului „Dacian Viper”, în cadrul căreia vor avea loc câteva discursuri, ale directorilor exerciţiului, colonelul Anthony Abernathy din partea Forţelor Aeriene SUA în Europa şi a comandorului Adrian Motorga, din partea Forţelor Aeriene ale României.
Premierul a venit însoţit de preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, şi de ministrul de Interne, vicepremierul Gabriel Oprea.
Preluare: romaniatv.net