"Preţul energiei va rămâne ridicat, întrucât se estimează că certificatul de dioxid de carbon, care acum costă 50 de euro, ar putea ajunge la 100 de euro. Aceste preţuri mari nu vor dispărea. Va trebui să învăţăm să trăim cu preţuri mari la energie", a spus el.

Şeful autorităţii de concurenţă a subliniat că majorarea preţurilor la electricitate şi gaze este un fenomen european, nu doar românesc, justificat, în parte, de revenirea economiei după pandemie, dar şi de politica europeană de majorare a penalităţii pentru poluare, ceea ce a condus la o creştere foarte mare a preţului energiei bazate pe cărbune.

"Aceasta, ca să-i împingă pe consumatori să fie mai atenţi cu consumul de energie, să cumpere echipamente cu consum mic, să-şi izoleze bine casele. Noi, România, nu putem influenţa preţul din piaţa europeană, dar putem lua măsuri pentru a reduce impactul negativ al acestor creşteri de preţuri, prin subvenţionarea consumului celor mai săraci, vulnerabili dintre noi. Când vine ploaia, nu o poţi opri, dar poţi să deschizi umbrela", a adăugat Chiriţoiu.

Sumele pentru consumatorii vulnerabili ar putea proveni dintr-o contribuţie de solidaritate pe care să o plătească toate companiile din energie, a adăugat Chiriţoiu. În prezent, doar producătorii de gaze plătesc un supraimpozit pe dereglementare.

În România, încă de anul trecut, Consiliul Concurenţei a iniţiat proceduri prin care să poate solicita informaţii de la companiile din domeniu, pe baza cărora să poată interveni în piaţă.

"Am sancţionat cu amenzi totale de 10 milioane de euro distribuitorii de gaze E.ON, Engie, Premier Energy, Ottogaz, pentru comportamente incorecte faţă de consumatori. Toţi au recunoscut încălcarea legii şi au plătit amenda. Pe piaţa de electricitate am impus CEZ proceduri corecte pentru debranşări, Enel pentru conectări la reţea, iar companiei Hidroelectrica i-am impus să vândă cantităţi mai mari pe bursa de energie pentru a nu crea artificial penurie.

Am identificat clauze abuzive în unele contracte de furnizare şi am sesizat Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) şi ANRE. ANPC chiar a aplicat sancţiuni Engie, care au fost confirmate de instanţa de fond. Vom continua monitorizarea şi, unde se impune, sancţiunile. Nu toate comportamentele incorecte faţă de consumatori sunt de competenţa noastră. De aceea colaborăm cu ANRE şi ANPC", a completat Chiriţoiu.

Citește tot articolul pe digi24.ro


Preluare: Digi24.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și