În documentul care însoţeşte comunicatul referitor la sesiunea Consiliului European, Traian Băsescu este prezentat drept "premierul român". Nu este prima dată când o astfel de eroare se strecoară în relatările presei referitoare la activitatea liderului de la Cotroceni.

În 2011, agenţia France Presse a relatat concluziile summit-ului european pentru salvarea zonei euro, citând declaraţiile preşedintelui Băsescu, deşi România a fost reprezentată la eveniment de premierul de la acea vreme, Emil Boc. La acea dată, presa din România i-a reproşat eroarea preşedintelui, pe motiv că acesta intervenea prea mult în activitatea fostului premier Emil Boc.

La reuniunea Consiliului European participă, în funcţie de prevederile constituţionale, preşedintele sau premierul fiecărui stat membru al Uniunii Europene. Săptămâna trecută, premierul Victor Ponta a declarat că a cerut mandat pentru a reprezenta România la lucrările Consiliului European, dar a fost refuzat.

În ziua în care a plecat spre Bruxelles, preşedintele Traian Băsescu a explicat refuzul de a-l mandata pe şeful Guvernului. “Vreau să amintesc celor care cred că viaţa a început odată cu ei, că sunt unul din şefii de stat care au contribuit la agenda UE. Ar fi fost păcat să trimitem acolo un începător”, a conchis el.


Preluare: rtv.net

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și