În baza planului comun de acţiune încheiat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Maramureş, având ca scop activitatea de prevenire a faptelor antisociale în rândul unităţilor de învăţământ preuniversitar din judeţul nostru, jandarmii sigheteni au desfăşurat la Liceul Tehnologic Marmaţia şi la Liceul Tehnologic Forestier Sighetu Marmaţiei, activităţi preventiv-educative care au avut drept scop creşterea gradului de siguranţă civică în zona instituţiilor de învăţământ.

Jandarmii le-au prezentat aspecte de interes elevilor, respectiv: misiunile Jandarmeriei, prevenirea faptelor cu violenţă în şcoli, efectele anturajului care favorizează un comportament deviant şi efectele negative ale consumului de droguri şi alcool în rândul tinerilor. De asemenea, elevii au purtat o discuţie liberă cu jandarmii specializaţi în prevenirea şi combaterea criminalităţii, în scopul promovării unui comportament civic.

O parte din copii prezenţi au descris diferite forme ale violenţei, de la cea verbală şi până la cea fizică, percepută în ansamblu ca o manifestare la care recurg cei ce au astfel de exemple în familie, dar şi pe stradă. Aceştia fie că sunt obligaţi să acţioneze astfel de către persoane rău intenţionate, fie că în acest mod încearcă să îşi revendice un statut dorit în anturaj.

De asemenea elevilor participanţi le-a fost recomandat ca, în cazul în care au fost martorii comiterii unor fapte de natură antisocială, să contacteze numărul unic pentru apeluri de urgenţă „112”.

Aceste activităţi pe care Jandarmeria Maramureş le desfăşoară prin programele proprii precum şi în baza parteneriatelor educaţionale încheiate cu instituţii de învăţământ din judeţul Maramureş vor continua, astfel încât elevii să cunoască cadrul legislativ pe anumite domenii de interes, reducându-se astfel numărul faptelor de natură să afecteze siguranţa şi liniştea acestora.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și