La Sala Sporturilor Lascăr Pană, din Baia Mare, au avut loc, vineri, partidele din prima zi a competiției "Baia Mare Champions Trophy"
Echipa maghiară FTC Rail Cargo Hungaria Budapesta a învins detașat, cu scorul 40-25 (22-12), pe Iuventa Michalovce, campioana en-titre a campionatului comun al Cehiei și Slovaciei, într-un joc care a deschis prima ediție a "Baia Mare Champions Trophy".
În al doilea meci, campioanele României de la HCM Baia Mare au dictat tempo-ul partidei cu titrata Krim Ljubljana, impunându-se fără probleme și fără emoții la scorul de 41-26 (17-12).
La prima ediție a turneului participă șase echipe: HCM Baia Mare, campioana României, RK Krim Mercator Ljubljana (Slovenia) și Rostov Don (Rusia) în Grupa A, respectiv FTC Rail Cargo Hungaria Budapesta, Iuventa Michalovce (Slovacia) și Astrahanocika Astrahan (Rusia) în Grupa B.
Turneul continuă sâmbătă cu alte patru jocuri.
Preluare: AgerPres