La standul SMURD atrag atenția materialele aduse în scop demonstrativ de medici și paramedici.

"Dorim să încredințăm vizitatorii târgului că prin gesturi minime și cunoștințe minime poate fi salvată viața unui om. Facem demonstrații practice pentru public, pe două mulaje, privitor la primul ajutor necesar a fi acordat până la sosirea echipei medicale la locul unui accident sau în alte situații critice ", a declarat, pentru AGERPRES, paramedicul Carmen Bala.

La stand se distribuie, totodată, pliante despre "Suportul vital de bază la adult" și la copii, precum și referitor la comportamentul ce trebuie asumat de orice cetățean în situația în care în preajma lui un om se simte rău, a leșinat, are hemoragie, nu poate respira, sau are dureri în piept.

Centrul național de consiliere și investigații genetice "Genetic Center" acoperă toate specialitățile medicale, dar cu precădere partea de genetică. "Așteptăm la târg și viitoarele mămici, și publicul interesat de serviciile noastre. Avem un portofoliu bogat, ce include investigații în domeniile cardiologie, endocrinologie, neonatologie, urologie, hematologie, oncologie, interne, reumatologie, pneumologie, pediatrie și multe alte specialități medicale", spune Raluca Bozan.

La standul Centrului "Hiperdia" vizitatorilor târgului li se oferă un voucher în valoare de 40 de lei pentru reduceri de cost la consultații în specialitățile alergologie, interne, neurologie, oftalmologie, psihologie și reumatologie. La toate examinările se fac investigații cu computer tomograf, de rezonanță megnetică și o ecografie abdominală. "Hiperdia este cel mai mare furnizor de servicii imagistice din Cluj-Napoca", precizează reprezentantul unității, Gabriela Chiorean.

Și "Badea Medica"are o promoție specială, până la finele acestui an, cu o reducere de 10% la toate serviciile medicale — medicină internă, gastroenterologie, hepatologie, ecografie, endoscopie și la analizele de laborator. Oferta specială a centrului constă într-o consultație medicală plătită însoțită de o ecografie gratuită.

De asemenea, producătorul de medicamente Terapia Ranbaxy își prezintă la târg câteva dintre cele 200 de tipuri de medicamente orale și injectabile din portofoliul său. Terapia a lansat anul trecut 15 produse noi.

Participă la târg, de asemenea, centrele MedicProf — care prezintă "camere inplantabile, o alternativă în administrarea citostaticelor la pacienții oncologici cu rolul de a reduce efectul toxic al tratamentului, riscul unei infecții și tromboza venoasă — precum și MedLife, MediSpa, Nova Vita, Digi Dent, alte numeroase unități medicale din municipiul Cluj-Napoca.


Preluare: AgerPres

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și