Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Edilul este acuzat de luare de mită în formă continuată, potrivit Digi 24.
Decizia privind arestarea preventivă a fost luată, în această seară, de Tribunalul Cluj.
Tribunalul Cluj a decis, miercuri, după peste şase ore de audieri şi deliberări, arestarea preventivă a primarului municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, pentru 30 de zile, după ce acesta fusese reţinut de DNA pentru luare de mită în formă continuată, informează Gandul.info.
Unul dintre avocaţii lui Cătălin Cherecheş, Tiberiu Ban, a declarat că, în opinia sa, în raport de probele existente anchetatorii nu au reuşit să dovedească flagrantul.
„La Tribunalul Cluj s-a judecat solicitarea DNA privind luarea măsurii arestării preventive faţă de primarul Cherecheş şi s-a motivat pe existenţa unui pericol pentru ordinea publică.
Noi am încercat să dovedim că o asemenea măsură extremă privativă de libertate nu este necesară şi am cerut control judiciar. Noi susţinem că, în raport de probele existente nu s-a reuşit să se dovedească flagrantul, colegul meu susţinând că este o provocare, ţinând cont de faptul că banii au fost înseriaţi cu o zi înainte. Instanţa Tribunalului Cluj a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile a primarului Cherecheş”, a spus Ban.
Potrivit acestuia, decizia luată de Tribunalul Cluj va fi contestată.
La rândul său, Cherecheş a declarat, la ieşirea din sala de judecată, că se aştepta la decizie, pentru că ”este campanie electorală".
”Totdeauna avem încredere în instanţă şi în perioada asta, altul mult mai important ca noi a fost răstignit pe cruce”, a spus primarul.
Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, a ajuns, miercuri, în jurul orei 16, la Tribunalul Cluj, unde a fost prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă pe 30 de zile.
Potrivit unui comunicat al DNA transmis, marţi, procurorii anticorupţie au procedat la constatarea infracţiunii flagrante, asupra lui Cherecheş fiind găsită suma de 30.000 lei.
"Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 26 aprilie 2016, a inculpatului Cătălin Cherecheş, primar al municipiului Baia Mare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, în formă continuată. În data de 26 aprilie 2016, procurorii anticorupţie au procedat la constatarea infracţiunii flagrante, asupra inculpatului Cătălin Cherecheş fiind găsită suma de 30.000 lei. La data de 27 aprilie 2016, acesta urmează să fie prezentat Tribunalului Cluj cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile”, se arăta în comunicat.
Procurorii susţineau că, în cursul anului 2014, Cherecheş, în calitate de primar al municipiului Baia Mare, i-a propus unei persoane (denunţător în cauză) să ocupe o funcţie de conducere în cadrul Clubului sportiv Fotbal Club Municipal Baia Mare (FCM Baia Mare), propunere cu care aceasta a fost de acord.
"În continuare, inculpatul Cherecheş Cătălin i-a promis acesteia sprijin financiar, atât pentru achitarea datoriilor clubului de fotbal, cât şi pentru continuarea în bune condiţii a activităţii clubului, cu condiţia ca o parte din banii primiţi de club să-i fie remişi edilului. Astfel, în baza înţelegerii dintre cei doi, în perioada martie-august 2015, inculpatul Cherecheş Cătălin a pretins şi a primit de la persoana respectivă suma de 70.000 lei, în mai multe rânduri, direct sau prin intermediar”, se mai arăta în comunicatul DNA.
De asemenea, procurorii au subliniat că, în perioada imediat următoare, Cătălin Cherecheş, pentru a propune Consiliului Local Baia Marea susţinerea financiară a clubului de fotbal cu suma de 1.000.000 lei/1.200.000 lei, a pretins denunţătorului să cesioneze pe numele unei anumite persoane o societate comercială.
"La data de 14 aprilie 2016, pentru o altă tranşă de bani, în acelaşi cuantum, edilul i-a solicitat denunţătorului suma de 400.000 lei, bani ce reprezentau mai mult de jumătate din sponsorizarea pe care o firmă o făcuse anterior clubului. În legătură cu remiterea sumei de bani pretinse, la data de 22 aprilie 2016, primarul i-a transmis denunţătorului să nu scoată din bancă decât sume cuprinse între 10.000 şi 30.000 lei, lucru cu care acesta din urmă s-a conformat”, se mai arăta în comunicat.
La rândul lor, reprezentanţii Biroului Electoral Municipal (BEM) Baia Mare au declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că mai mulţi colegi de partid ai lui Cătălin Cherecheş au depus dosarul de candidatură al acestuia pentru un nou mandat de primar al municipiului Baia Mare din partea UNPR în cursul zilei de marţi, înaintea reţinerii edilului de către DNA pentru 24 de ore. Conform surselor citate, iniţial, în 24 aprilie, Cherecheş şi-a depus dosarul de candidatură din partea Forumului Democrat German, după care, ulterior, l-a retras pentru a înregistra candidatura din partea UNPR.
"Dosarul de candidatură al lui Cătălin Cherecheş urmează să fie analizat şi se va decide dacă va fi admis sau respins”, au declarat reprezentanţii BEM Baia Mare.
Preluare: Digi 24; Gandul.info