Prin care s-a constatat încălcarea legii când şi-a angajat fiica la Primărie, informează, miercuri, Instituţia Prefectului, conform Agerpres.

"Având în vedere raportul Agenţiei de Integritate nr 30772/G/II/06.07.2021, rămas definitiv, privindu-l pe Tătar Ioan - primar al comunei Bixad, Prefectul Judeţului Satu Mare, Radu Tiberiu Roca, urmare a atribuţiilor ce-i revin, în temeiul art. 160 alin (7) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, a emis în data de 14.07.2023 ordinul prin care constata încetarea mandatului primarului comunei Bixad, Tătar Ioan, iar în temeiul art 163 alin (1) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, în caz de vacanţă a funcţiei de primar, în caz de suspendare din funcţie a acestuia, precum şi în situaţiile de imposibilitate de executare a mandatului, atribuţiile ce îi sunt conferite prin lege, vor fi exercitate de drept de viceprimar, cu respectarea drepturilor şi obligaţiilor corespunzătoare funcţiei", precizează sursa citată.

ANI l-a declarat incompatibil pe primarul Ioan Tătar, în 2021, precizând că a emis dispoziţiile de numire, mutare şi delegare de atribuţii pentru fiica sa, funcţionat public în cadrul Primăriei Bixad, cauzând un prejudiciu de peste 100.000 de lei.

"În exercitarea mandatelor de primar 2016 - 2020 şi 2020 - 2024, a emis dispoziţiile de numire, mutare şi delegare de atribuţii pentru fiica sa, funcţionar public în cadrul Primăriei Bixad, care au produs un folos material pentru aceasta în sumă totală de 115.392 Lei, încălcând astfel prevederile art. 70 şi art. 76 alin. (1) din Legea 161/2003 coroborate cu prevederile art. 228, alin. (1) din Codul Administrativ", arăta ANI.


Preluare: stirileprotv.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și