Când vorbim despre automobilul românesc, Dacia este primul nume care ne vine în minte. Puțini sunt cei care își mai amintesc azi, că primul automobil 100% românesc a fost produs la uzinele Malaxa, de la Reșița, la mijlocul secolului trecut, informează Yahoo NEWS.
Asta și pentru că, la numai doi ani de la lansarea liniei de asamblare, rușii au decis, în 1947, să o mute în URSS.
Un articol apărut în presa vremii descrie autoturismul Malaxa ca având un motor cu trei cilindri în stea, cu răcire forţată cu aer și capabil să dezvolte 30 de cai putere, după măsurătorile vremii.
Viteza maximă la care putea ajunge autoturismul era de de 120 km/h, iar consumul de benzină se ridica la 10 litri la suta de kilometri.
„Soluţia constructivă era «totul în spate», motorul formând un tot cu diferenţialul şi cutia de viteze. Greutatea motorului era de 80 kg, iar ansamblul cu diferenţialul şi cutia de viteze ajungea la 150 kg. Pentru a asigura răcirea motorului, între plafon şi acoperiş era lăsat un spaţiu pentru canalizarea aerului necesar. Aerul era captat din faţă, de deasupra parbrizului şi era canalizat prin acoperişul cu pereţi dubli, cu ajutorul unui ventilator, care îl absorbea, dirijând o parte peste cilindri, iar restul la carburator. Malaxa oferea un nivel înalt de confort şi putea transporta până la şase persoane. Caroseria avea o formă aerodinamică, foarte elegantă, cu portbagajul în partea din faţă, sub capotă, unde se afla şi roata de rezervă. Prinderea caroseriei pe şasiu se făcea prin tampoane de cauciuc”, se arată într-un articol, citat de bzb.ro.
Informațiile disponibile arată că în cei doi ani de producție din România, respectic între 1945 și 1947, au fost realizate aproximativ 800 de automobile pe an.
Preluare: Yahoo News!