Cerere cel puțin interesantă a procurorilor DNA Cluj, care îi cercetează pe cei trei foști șefi din IPJ BN, acuzați și aflați acum în stare de arest pentru fapte de corupție. Dosarul în care cei trei sunt cercetați se pare că este aproape de finalizare și va fi trimis spre judecare Tribunalului Maramureș – anunță jurnaliștii clujeni, citați de ActualMM.ro.
Cei trei foşti şefi ai IPJ BN sunt încă din luna noiembrie a anului trecut în arestul IPJ Cluj, fiind acuzaţi de fapte de corupţie. Magistratul Sorina Siserman a dispus joi judecarea şefilor din poliţia bistriţeană, la Tribunalul Maramureş – anunţă jurnaliştii clujeni. Cererea ar fi fost făcută chiar de procurori, care au cerut alt județ decât cel din care provin, scrie bistriteanul.ro.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud a fost zguduit în luna noiembrie după o vizită a procurorilor DNA care îi cercetau pe şefii instituţiei.
Percheziţiile domiciliare şi la birourile şefului IPJ BN, Ovidiu Mureşan, a şefului de la Poliţia Rutieră, Roberto Hasnăş şi a şefului Poliţeii Năsăud, Leon Cloşcă au fost urmate de reţinerea acestora pentru 24 de ore şi ai apoi arestarea.
De atunci foştii şefi ai inspectoratului sunt tot în arest preventiv la IPJ.
Cei trei sunt acuzaţi că ar fi comis fapte de corupţie, mai exact că ar fi primit bani şi bunuri pentru a închide ochii atunci când s-ar fi încălcat legea.
Deşi au solicitat să fie cercetaţi în stare de libertate instanţa a respins fiecare cerere, Mureşan, Hasnăş şi Cloşcă rămânând în arest.
“Instanţa de judecată a Secţiei Penale a Curţii de Apel Cluj a fost solicitată de către procurorii DNA, să dispună o altă locaţie a procesului, diferită de judeţul de provenienţă, în care inculpaţii să fie judecaţi”, scrie Ora de Cluj.
Ovidiu Mureşan şi Roberto Hasnăş s-au pnsionat anticipat, iar Leon Cloşcă şi-a dat demisia din IPJ BN. Tot jurnaliştii clujeni susţin că exist indicii care arată că cercetările se apropie de final şi că cei trei urmază să fie trimişi în judecată.
Preluare: ActualMM.ro