După cum îi arată și titlul, cartea reunește un număr de patru eseuri ample, pe teme precum: L’Eudémonisme d’Aristote – de l’antiquité à la contemporanéité, A partir des idées morales du christianisme primitif jusqu’aux idées politiques de St. Augustin, Sur la possibilité et la nécessité d’une ”éthique globale” dans la vision de Hans Küng și La théorie des effets pervers.

Eudemonismul lui Aristotel, respectiv concepția despre fericire este o temă de meditație filosofică perenă, tratată de către profesorul Nicolae Iuga în diacronia ei, de la renumitul filosof al antichității și până în postmodernism, când dorința de a fi fericit, legitimă pentru fiecare om, poate să devină o țintă pentru practici politice lipsite de orice scrupul moral, o pârghie pentru manipularea economică și politică.

Apoi sunt examinate structural trăsăturile esențiale ale moralei pure a creștinismului primar și împrejurările istorice prin care acest cod etic, voluntarist și subiectivist în sine, devine practic un veritabil manual de organizare politică a societății occidentale, prin De civitate Dei a Sfântului Augustin, pattern politic valabil mai bine de o mie de ani, de la sfârșitul antichității romane și până la Revoluția Franceză.

În fine, opinia autorului nostru despre posibilitatea și necesitatea unei „etici globale” este expusă aici în mod tranșant. O nouă ordine globală fără un nou ethos global pare să fie lipsită de şanse. Acest ethos, înţeles ca un minimum necesar de valori etice, criterii şi atitudini fundamentale este strict necesar umanităţii pentru a supravieţui.

Este evident că un viitor ethos global nu se va putea construi făcându-se abstracție de religie în general. Nu este vorba de o singură religie, ci trebuie să fie avute în vedere mai multe dintre religiile mari existente, viabile până în prezent.

O carte deosebit de interesantă și actuală, care poate fi consultată de către cei interesați inclusiv accesând site-ul Editurii: https://www.editions-ue.com.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și