Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare sezonieră a temperaturilor şi a cantităţilor de precipitaţii pe teritoriul României, până în luna martie a anului viitor.
Estimările sezoniere sunt realizate de către Centrul European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia şi au un grad de realizare de aproximativ 60%. Este estimată distribuţia temperaturilor medii lunare, precum şi distributia cantităţilor lunare de precipitaţii, iar fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs.
IANUARIE
Temperatura medie lunară a aerului va avea valori peste mediile climatologice local în sudul, sud-estul şi vestul ţării, iar în restul teritoriului valorile termice vor fi apropiate de normal.
Precipitaţiile lunare se vor situa peste mediile climatologice în cea mai mare parte a ţării.
FEBRUARIE
Temperatura medie lunară a aerului va înregistra valori sub mediile climatologice în zonele nordice şi centrale, local în sud-estul ţării valorile termice vor fi mai ridicate decât mediile, iar în restul regiunilor, normale.
Cantităţile lunare de precipitaţii se vor situa în limite normale, local, în zonele estice şi sud-estice, iar în restul teritoriului vor fi excedentare.
MARTIE
Temperatura medie lunară a aerului va avea valori apropiate de mediile climatologice în sudul şi sud-estul ţării, iar în celelalte regiuni valorile termice se vor situa, în general, sub normal.
Precipitaţiile lunare se vor putea situa peste normalul climatologic în cea mai mare parte a ţării.
Preluare: MediaFax