Conform responsabililor, aceste estimări care privesc distribuţia temperaturilor medii lunare și distribuția cantităților lunare de precipitații au un grad de realizare de 60%. În plus, trebuie menţionat faptul că fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs.

IULIE. Temperaturile medii ale aerului se vor situa peste normalul perioadei în sud-estul ţării şi local în sud, est şi în vestul extrem, iar în rest vor fi valori termice apropiate de media climatologică. Cantităţile totale de precipitaţii vor fi deficitare în cea mai mare parte a teritoriului. Mai exact, în Maramureş, valorile termice ar putea fi apropiate de media climatologică, cu depăşiri ale normalului perioadei în vest, în timp ce cantităţile totale de precipitaţii ar putea fi deficitare.

AUGUST. Temperatura aerului se va situa peste medie în sud-est şi local în sud şi vest, iar în rest valorile termice vor fi apropiate de normal. Cantităţile totale de precipitaţii se vor menţine deficitare în cea mai mare parte a teritoriului. Mai exact, în Maramureş, valorile termice ar putea fi apropiate de media climatologică, cu depăşiri ale normalului perioadei în vest, în timp ce cantităţile totale de precipitaţii ar putea fi deficitare.


SEPTEMBRIE. Valorile termice vor fi mai ridicate decât media climatologică în sud şi sud-est şi local în restul teritoriului. Cantităţile de precipitaţii vor fi sub media lunii în cea mai mare parte a ţării, exceptând regiunile nordice şi centrale unde, local, se vor apropia de normal. Mai exact, în Maramureş, valorile termice ar putea fi apropiate de media climatologică, cu posibile depăşiri ale normalului perioadei în vest, în timp ce cantităţile totale de precipitaţii ar putea fi apropiate de mediile multianuale, cu tendinţe de excedent în vestul judeţului.


Preluare: InfoMM.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și