„Depunem pe GAL înfiinţarea unui centru multifuncţional, va fi casă de bătrâni. Încerc să obţin fostul post al Poliţiei de Frontieră, de la ieşirea din localitate. M-am gândit în primul rând la locuri de muncă, vor fi peste zece. Apoi, la bătrânii noştri, fără familii şi rude. De exemplu, avem o bătrână la o casă de bătrâni, în Baia-Sprie, plătim după ea noi, că n-are rude, 10.000 lei/an! Asta în completare la veniturile ei, cred”, spune Valentin Pop, primarul comunei.

Pe de altă parte, clădirea e părăsită şi arată înfiorător, iar vizavi de ea, e o alta la fel, fostă fermă pomicolă luată de un săpânţean plecat în lume, care e tot părăsită. „Clădirea de la grăniceri e perfectă, trebuie numai reabilitată, are dormitoare, bucătărie, sală de mese, nu trebuie construită de la zero. S-ar potrivi perfect. Facem demersuri s-o primim, apoi dăm drumul la documentaţii”, spune primarul Pop.


Preluare: InfoMM

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și