Prin proiectul „PatrimoniuMs” se dorește înființarea unui muzeu al patrimoniului cultural material și imaterial, îndeosebi patrimoniul construit în Târgu Mureș, care să cuprindă materiale și informații privind patrimoniul cultural local, prezentat multilingvistic prin intermediul tehnologiilor de ultimă generație, care să îl facă atractiv și accesibil publicului de orice vârstă și origine.

Proiectul presupune amenajarea muzeului digital în cadrul Cetății Medievale — în Bastionul Mic și în Bastionul Porții — spații care sunt în curs de renovare printr-un proiect european aprobat în cadrul Programul Operațional Regional cu destinația de muzeu.

„Efectiv se va proceda la revitalizarea patrimoniului orașului, prin editarea unor materiale informative și prin amenajarea, din câte am înțeles, unui muzeu virtual. S-au propus două locații care erau folosite de Muzeul Județean, în strânsă colaborare cu Primăria municipiului Târgu Mureș.

PUBLICITATEA - având în vedere că sunt mii de piese de patrimoniu care provin din săpăturile din Cetate, ar fi bine ca aceste locații să nu-și schimbe amplasamentul și să rămână aici, folosind alte bastioane din Cetate pentru proiectul propus de doamna arhitect-șef — și de asta am cerut să fie modificată expunerea de motive. Aici mai e și un alt element important, deoarece parcul arheologic care a fost amenajat în urma cercetărilor arheologice efectuate de Muzeu este în vecinătatea acestor bastioane și normal ar reprezenta un complex muzeal, în cadrul complexului (adică s-ar putea integra într-un complex)”, a declarat presei Soos Zoltan, directorul Muzeului Județean Mureș.

Prin crearea acestui muzeu, se urmărește informarea și sensibilizarea populației și a specialiștilor cu privire la cunoașterea și conservarea patrimoniului cultural local, educarea specialiștilor cu privire la constrângerile de care trebuie să țină cont atunci când realizează intervenții asupra patrimoniului construit, pentru evitarea degradării sale ireversibile.

În urma implementării proiectului vor fi inventariate și digitizate 2.000 de bunuri și clădiri de patrimoniu, va fi înființat un muzeu, vor fi tipărite 10.000 de ghiduri pentru turiști și alte 1.000 pentru specialiști, la care se adaugă kit-uri de prezentare, o expoziție pentru minorități și o colecție a patrimoniului minorităților.

Proiectul urmărește protejarea patrimoniului cultural, dezvoltarea comunităților prin creșterea atractivității turistice și investiționale, valorificarea patrimoniului cultural din Municipiul Târgu Mureș, inclusiv a patrimoniului cultural al minorităților etnice și culturale locale, inclusiv a minorității rrome.


Preluare: AgerPres

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și