Din primele verificări a rezultat că mai multe familii cu copii au ieșit la un picnic, printre care și un pădurar care avea asupra sa o armă de agrement (tir sportiv), cu aer comprimat, neletală. Acesta a lăsat arma nesupravegheată, iar un copil de 8 ani s-a jucat cu aceasta și a tras către un alt minor, de 5 ani, rănindu-l în zona toracelui, precizează polițiștii.

Arma era deţinută legal şi făcea parte din categoria celor neletale, dar împuşcătura de aproape, în trupul firav al băieţelului, a fost fatală. Bărbatul de 49 de ani care deţinea arma a fost reţinut pentru 24 de ore de către poliţişti.

"În baza probatoriului administrat, la data de 04 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș au dispus măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore, față de bărbatul de 49 de ani, deținătorul legal al armei neletale cu aer comprimat, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al inspectoratului. Cercetările sunt continuate, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș, în vederea stabilirii și clarificării tuturor aspectelor", a comunicat poliţia.

Daca va fi găsit vinovat, posesorul armei riscă să ajungă după gratii. Până atunci însă poliţiştii au dispus reţinerea lui pentru 24 de ore.

Copilul şi-a întrebat mama dacă o să moară

Criminaliştii, dar şi experţii în arme şi muniţii nu înţeleg cum a fost posibil ca un om cu experienţă să lase arma nesupravegheata în preajma copiilor.

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mureş, la marginea unei păduri din apropierea localității Mădăraș, un minor de 5 ani a fost împușcat accidental în zona pieptului de către un alt minor de 8 ani cu o armă cu aer comprimat ce aparținea unui angajat al Ocolului Silvic și care a fost lăsată nesupravegheată.

Distanţa de tragere a fost de 1-2 metri, iar alica a intrat în toracele copilului prin partea stângă, prin coaste, în plămân.

Copilul de 5 ani a fost conştient o vreme şi a fost întins pe iarbă în aşteptarea echipajului medical. Cu ultimele sale puteri, băiatul, care fusese împuşcat în piept de fratele său cu trei ani mai mare, şi-a întrebat mama dacă o să moară.

La scurt timp, copilul a devenit inconştient, iar familia a început să îl resusciteze până a venit SMURD-ul. Medicii sosiţi la faţa locului nu l-au mai putut salva.


Preluare: observatornews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și