Șoferii care au droguri sau alte substanțe psihoactive în sânge ar putea face închisoare de la 2 la 7 ani, potrivit unei propuneri legislative.
Documentul a fost depus la Parlament de fostul ministru al Justiției, după ce Curtea Supremă a decis că anchetatorii trebuie să ceară expertize în cazul acestor șoferi, pentru a demonstra că le-a fost afectată capacitatea de a conduce.
În momentul de faţă, legea spune că şoferii care conduc sub influenţa unor substanţe psihoactive riscă închisoarea de la 1 la 5 ani sau o amendă. Pe 27 ianuarie, judecătorii Înaltei Curţi au stabilit că influenţa trebuie demonstrată de medicii legişti, înainte ca şoferii să fie pedepsiţi.
Alina Gorghiu -senator PNL: "Această hotărâre va generă un val de cereri de expertize mare. Lucru care va duce în mod cert la multe amânări şi tergiversări, vorbesc aici şi de cazul aflat în atenţia publicului, care a generat multă emoţie prin gravitate, cazul lui Pascu de la Doi Mai, în urma căruia doi tineri şi-au pierdut viaţa".
Ca să nu se ajungă aici, fostul ministru al Justiţiei Alina Gorghiu şi alţi parlamentari vor modificarea acestui articol din codul penal în regim de urgenţă. Ei propun ca şoferii care au în sânge droguri sau alte substanţe psihoactive să facă închisoare de la 2 la 7 ani, fără să se ţină cont dacă le-a fost influenţată sau nu capacitatea de a conduce. Chiar şi dacă e vorba de antidepresive.
Alina Gorghiu -senator PNL: "Îi dau dreptul altui om care e în trafic să trăiască. Priviţi partea cealaltă, a celui care e participant la trafic şi care din cauza unui şofer care ia antidepresive, poate să moară fară să aibă nicio vină. Întia legiuitorului, nu e să incriminez consumul".
O petiţie iniţiată de un ONG, semnată de peste 55 de mii de persoane, solicita impunerea unor praguri la consumul de droguri, ca la alcool.
Cătălina Hoparteanu - reprezentant "Declic": "Această modificare a codului penal i-ar afecta pe toţi cei care iau tratament pentru diabet, pentru alergii. Am lansat la Declic o petiţie prin care le cerem preşedinţilor PNL şi PSD să retragă de urgenţă acest proiect. Se încalcă prezumţia de nevinovăţie. Toleranta zero pentru droguri e una, toleranta zero pentru şoferii care iau medicamente e cu totul altceva".
Scandalul a pornit de la un şofer din Braşov care a arătat în instanţă că avea în sânge o cantitate prea mică de cocaină astfel încât să îi fie afectată abilitatea de a conduce, aşa că a fost achitat.
După luni de deliberări, Înalta Curte a stabilit că judecătorul a procedat corect în acest caz, iar decizia lui se va aplica în toate dosarele penale.
Dacă propunerea fostului ministru al Justiţiei va fi adoptată în regim de urgenţă de parlamentari, legea ar intra în vigoare în cel mult două luni, speră Alina Gorghiu.
Preluare: stirileprotv.ro