Activiştii acuză faptul că Edir Frederico Da Costa a fost „bătut cu brutalitate”, după ce poliţiştii l-au oprit la un control rutier din Newham, un cartier din estul Londrei.

Se crede că poliţiştii au folosit forţa şi l-au stropit cu gaze lacrimogene pe Edir Frederico Da Costa. Acesta a fost transportat în stare critică la spital şi a decedat la şase zile după întâlnirea sa cu Poliţia Metropolitană.

Protestatarii au scandat „Vrem justiţie şi „Justiţie pentru Edson” înainte de a se confrunta violent cu forţele de ordine din Forest Gate şi Stratford.

Patru ofiţeri au fost transportaţi la spital, inclusiv un sergent cu răni la nivelul feţei şi o poliţistă care a suferit răni la nivelul capului în cartierul Stratford. De asemenea, patru persoane au fost arestate pentru tulburarea ordinii publice, incendiere şi cauzarea de pagube în urma demonstraţiilor din estul Londrei.

„Eram speriată. Protestatarii au creat haos pentru eu şi pentru poliţie, dar nu au rănit niciun vecin din zonă”, a declarat localnica Cindy Wijaya.

Activiştii au insitat că demonstraţia este în sine una paşnică şi nu pot să treacă cuvederea actele de violenţă împotriva forţelor de ordine din estul Londrei.

De asemenea, activiştii denunţă că Da Costa a suferit o fractură fatală la nivelul gâtului în urma întâlnirii sale cu Poliţia Metropolitană. Însă, autorităţile au negat aceste informaţii în urma unei autopsii a lui Da Costa.


Preluare: Digi24.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și