PSD susține, în continuare, majorarea salariului minim, dar nu dorește să pună presiune pe Guvern, fiind firesc ca Executivul să facă o analiză proprie pe această temă, a declarat joi președintele social-democraților, Liviu Dragnea.
"Eu am ascultat cu atenție ce a spus premierul Cioloș. Este firesc să facă o analiză proprie a actualului Guvern. Nefiind o hotărâre adoptată de vechiul Guvern care să stabilească asta, este normal ca Guvernul să-și facă o analiză proprie. Vor adopta o hotărâre de Guvern în perioada următoare cu privire la salariul minim. (...) Noi susținem în continuare, pentru că, din punct de vedere al competitivității, salariul minim nu afectează activitatea agenților economici, este, din păcate, o discrepanță foarte mare între repartiția veniturilor din această țară", a afirmat Dragnea, la sediul PSD.
El a spus că nu dorește să pună presiune pe Guvern, adăugând că nu crede că Executivul nu va majora salariul minim.
"Nu vreau să pun presiune pe Guvern, nu se procedează așa, noi ne-am spus argumentat poziția noastră. Am prezentat cifre în Parlament, am prezentat premierului date exacte, nu susținem electoral, asta nu are nicio legătură cu capitalul electoral, pentru că noi am majorat salariul minim din 2012 într-o manieră sustenabilă și echilibrată", a susținut Dragnea.
Potrivit acestuia, "Guvernul Boc a tăiat posibilitățile de negociere a salariilor pentru angajați, singura pârghie pe care o mai poate folosi cineva este HG care să stabilească salariul minim, nemaifiind contracte colective, sunt 500.000 de angajatori și 14.000 de contracte colective și milioane de angajați cărora nu le mai apără nimeni drepturile și atunci Guvernul trebuie să uzeze de această pârghie".
Dragnea a completat că premierul l-a asigurat că va adopta această hotărâre de Guvern și ia în calcul serios majorarea salariului minim.
"Dar vreau ca ei să-și facă analiza proprie și nu sub presiune, din câte am înțeles se lucrează la Guvern, la Ministerul Muncii, la Ministerul Finanțelor, pentru că este o problemă importantă, nu cred că Guvernul nu va majora salariul minim pentru că nu e vorba de un moft, este un lucru important", a declarat liderul PSD.
Premierul Dacian Cioloș declara, la începutul săptămânii, că Executivul trebuie să ia o decizie până la sfârșitul acestui an în ceea ce privește situația salariului minim, indiferent că este vorba de menținerea acestuia la nivelul actual sau de modificarea lui.
"Eu sunt conștient de nevoia de a echilibra lucrurile între sectorul bugetar și sectorul privat, dar, pe de altă parte, e important să facem lucrurile acestea în mod rezonabil și având în vedere impactul pe care astfel de decizii pot să îl aibă", a arătat Cioloș, întrebat de ultimatumul pe care PSD l-a dat Guvernului privind nivelul minim al salariului în 2016.
Preluare: AgerPres.ro