Liderul rus ar fi mărturisit faptul că fiica sa a primit deja o doză din acest vaccin, potrivit Russia Today.

Acesta a adăugat că speră ca Rusia să înceapă cât mai curând producția în masă a vaccinului, care este dezvoltat de Institutul Gamaleya din Moscova.

Pe 7 august era anunțat faptul că vaccinul candidat dezvoltat de Rusia împotriva noului coronavirus a intrat în ultima fază de testare şi ar putea fi înregistrat săptămâna viitoare.

″În prezent se află în ultima fază de testare, ceea ce este extrem de important. Trebuie să înţelegem că vaccinul va fi sigur”, a declarat atunci adjunctul ministrului rus al sănătăţii, Oleg Grinev.

Un alt oficial de rang înalt din domeniul sănătăţii a declarat luna trecută că vaccinul va intra în faza de producţie în masă din septembrie.

Avertisment din partea lui Fauci

Imunologul Anthony Fauci, vocea științifică din Statele Unite cu privire la pandemia de COVID-19, şi-a exprimat vineri îndoieli cu privire la siguranţa vaccinurilor dezvoltate în prezent de Rusia şi China, informează AFP.

“Sper cu adevărat că ruşii şi chinezii îşi testează vaccinurile înainte de a le administra”, a declarat Fauci în timpul unei audieri în Congresul american.

“Să afirmi că dispui de un vaccin gata de a fi distribuit înainte chiar de a-l testa este, după părerea mea, problematic, ca să nu spun mai mult”, a adăugat respectatul director al Institutului american de boli infecţioase, care consideră că SUA nu vor fi nevoite să depindă de vaccinurile altor ţări.


Preluare: stirileprotv.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și