Având în vedere permanentul pericol pe care l-a reprezentat Rusia (ca imperiu țarist și ca imperiu bolșevico-sovietic) pentru România și nedând uitării imensele suferințe cauzate românilor de jafurile și rapturile teritoriale la care s-au dedat rușii în epoca medievală, dar mai ales în vremurile moderne (pactul Ribbentrop-Molotov, ultimatumul din iunie 1940, stalinizarea și sovromizarea sau sistematica secătuire a României postbelice de resurse), ar trebui ca toate astea să-i facă pe românii zilelor noastre să manifeste față de muscali și „bunele” lor intenții o neîncredere situată în imediata vecinătate a rusofobiei.
Cu excepția făuritorilor marii culturi rusești (Pușkin, Gogol, Lermontov, Turgheniev, Ivan Goncearov, Dostoievski, Lev Tolstoi, Anton Cehov, Ivan Bunin, Serghei Esenin, Vladimir Soloviov, Nikolai Berdiaev, Gheorghi Fedotov etc.) și a unor străluciți continuatori ai acestora în perioada sovietică (Iuri Dombrovski, Boris Pasternak, Anna Ahmatova, Vasili Grossman, Alexandr Soljenițîn, Mihail Șolohov, Evgheni Evtușenko, Valentin Rasputin, Cinghiz Aitmatov), sentimentele mele vizavi de muscălime pendulează cu înțelepciune, zic eu, între maximă prudență și totală suspiciune.
Păi ce încredere, mă rog, poți să ai în aceia despre care ilustrul gânditor Petre Țuțea spunea că sunt contraindicați la filosofie și pe care, extrem de sugestiv, i-a asemuit cu o vacă ce dă „douăzeci și cinci de kile de lapte pe zi și apoi se balegă în șiștar”?!...
Tocmai de aceea, nespus mă miră actualul curent prorus, curent iscat de cei mai năbădioși politruci (așa ca Liviu Dragnea și lacheii săi), potrivit căruia România ar cam trebui să-și rupă mâneca de Europa neunitară și apoi să se gudure pe lângă Vladimir Putin și ciracii săi, respectiv pe lângă Federația Rusă.
Numai că și aici curge lapte și miere doar pentru o mână de ciocoi/miliardari de carton (unii de partea găunosului urmaș al lui Stalin, alții împotriva acestuia), căci cei mai mulți ruși o duc îngrozitor, îndeosebi după demararea de către occidentali a sancțiunilor economice, demonstrațiile de protest împotriva lui Putin (în românește sună mai bine Puțin sau Putinel) și a camarilei sale se țin lanț, iar intelectualii sadea (ruși și neruși) nutresc doar scârbă și dispreț față de un kaghebist semidoct și cu ifose de președinte providențial.
Dar ce importanță au toate astea pentru românii antieuropeni, care iau de bună sadoveniana lozincă „Ex oriente lux” (Lumina vine de la răsărit) și care refuză să vadă în Putinel un biet epigon al atotputernicului Stalin! Și fiindcă tot am amintit de cel mai fioros dictator al vremurilor moderne (l-am numit pe Iosif Visarionovici Djugașvili – Stalin), posibil model al Putinului (n-aș băga mâna în foc că ăsta nu aspiră să devină al patrulea personaj referențial din istoria rușilor, după triada Ivan cel Groaznic – Petru cel Mare – Stalin cel Necruțător), cred că nu strică o scurtă paralelă între cei doi tartori:
1) Stalin („Omul de oțel”) își merită cu vârf și îndesat semnificația pseudonimului sub care nu doar că-și ascunde originile georgiene, dar chiar mai lesne poate să-i sufle în ceafă lui Lenin: se descotorosește rând pe rând de toți rivalii politici și militari (Troțki, Kamenev, Zinoviev, Buharin, Serghei Kirov, Mihail Frunze, Mihail Tuhacevski etc.), concentrează în mâinile sale o putere pe care n-au deținut-o decât marii despoți orientali, cu enorme sacrificii umane transformă Rusia înapoiată în cea de-a doua putere economică a lumii, iar după a doua conflagrație mondială face din Uniunea Sovietică o mare putere, practic contraponderea militară a americanilor, astfel că lingăii politico-ideologici din întinsul său imperiu (URSS și sfera sa de influență postbelică) se iau la întrecere într-ale proslăvirii lui la cote și în forme nepământene, deși pentru sutele de milioane de oprimați din lagăre și închisori, respectiv din așa-zisa libertate bolșevică, numele acestuia era asociat cu crima, cruzimea, teroarea și ura.
Spre deosebire de sinistrul său predecesor, care și-a croit drumul spre puterea absolută cu ferma convingere că recunoștința „este un fel de «boală câinească»”(Boris Bajanov în Kremlinul anilor ’20, Editura Cogito, Oradea, 1991), kaghebistul Putin va fi propulsat spre funcția supremă în stat de dubiosul președinte Boris Elțîn, după retragerea acestuia în plin mandat din cauza sănătății precare (explicația oficială) și în urma unui troc politic între cei doi (motivul adevărat, posibil singurul și adevăratul motiv), iar rezultatul cârmuirii sale în mai multe mandate se vădește în dezastruoasa situație materială a grosului rușilor, din pricini precum: a)Ruinătoarea politică a înarmărilor clasice și nucleare (cică doar în acest mod își va redobândi Rusia „măreția” imperială de odinioară; b)Forța la care el uneori recurge întru soluționarea litigiilor de frontieră cu vecinii (ocuparea Crimeii, de pildă); c)Mijloacele „democratice” de care se folosește pentru neutralizarea neprietenilor regimului (bunăoară, curajoasa jurnalistă Anna Politkoskaia, o redutabilă adversară a dictaturii putiniene, a fost ucisă cu șase gloanțe în chiar ziua de naștere a personajului); d)Promovarea sfidătoarei politici internaționale a conflictelor diplomatice, fără să se sinchisească de faptul că acestea pot genera conflicte militare.
2) Dacă Stalin „se învelea cu o pătură militară” și – ne informează Lilly Marcou în cartea Stalin–viața privată, Editura Antet, 1998 – dacă inventarul bunurilor sale personale din vila unde și-a dat sfârșitul a arătat „că nu poseda niciun lucru de valoare”, despre Putinel se zice că ar fi multimiliardar, motiv pentru care este obligat să fie la cheremul oligarhilor și al serviciilor secrete.
3) Neșcolat, dar avid de informație și îndeosebi de poză, Stalin îl surclasează pe Putinel prin cărțile pe care le-a scris (oare chiar el le-a scris?): Cursul scurt de istorie a P.C. (b) al Uniunii Sovietice, Marxismul și problemele lingvisticii, Bazele leninismului, Problemele economice ale URSS, cărți al căror studiu, împreună cu mistificata biografie în sens eroico-hagiografic a celui de-al patrulea clasic al marxism-leninismului, devenise obligatorie pentru toți cetățenii României anilor cincizeci, astfel că „la o populație de circa 18 milioane de locuitori, până în 1954 se tipăriseră un număr de 12.789.825 de exemplare din operele lui Lenin și Stalin, revenind un exemplar la fiecare cetățean matur” (Victor Frunză în cartea Istoria stalinismului în România, Editura Humanitas, București, 1990).
Dar marea perfidie și puturoșenie a gândirii lui Putin se degajă din replica sa la pateticul mesaj pe care tânăra suedeză Greta Thunberg l-a adresat în luna septembrie șefilor de state întruniți la sediul Organizației Națiunilor Unite din New York, anume aceea de-a face tot ce le stă în putință pentru reducerea poluării, adică pentru a nu pune în grav și ireversibil pericol viața de pe planeta/din casa noastră: „S-ar putea să vă dezamăgesc, dar nu împărtășesc entuziasmul tuturor în legătură cu discursul Gretei Thunberg. Faptul că tinerii adolescenți (subl. mea, G.P.) se arată interesați de problemele lumii moderne, inclusiv ecologia, este un lucru corect și pozitiv. Trebuie să-i sprijinim. Dar când cineva se folosește de astfel de tineri pentru a-și urmări propriile scopuri, e de condamnat”. A continuat cu mizeria „nimeni nu i-a explicat Gretei că lumea modernă e complicată” și cu următoarele palavre: „E complexă și în continuă schimbare. Oamenii din Africa și Asia visează la o viață prosperă, cum au cei din Suedia. Cum se poate realiza acest lucru? Cerându-le să folosească panouri solare? Știe cineva ce costuri implică acest lucru?”.
Trecând peste monstruozitatea lingvistică „tinerii adolescenți”, peste neghiobia cu necesarele explicații (politrucianiste) despre complicațiile lumii moderne, fapt care evidențiază (sic!) „că cineva se folosește de astfel de tineri pentru a-și urmări propriile scopuri”, precum și peste falsele griji și preocupări putiniene în ceea ceea ce-i privește pe africanii și asiaticii ce „visează la o viață prosperă”, se impune atenției noastre trista concluzie că tinerii protestatari și bătrânii politicienii văd în chip diametral opus năprasnicele realități ale prezentului și încețoșatul viitor al acestei lumi.
Dragi tineri (adolescenți), se precipită cu grețoasă amabilitate alde trumpii, putinii, jairii, jinpingii politicii planetare, vă apreciem (atât de mult, adaug eu, că – de-ar fi după Putin și ai lui – toți zurbagii ăștia ar împărtăși soarta Annei Politkovskaia) pentru faptul că vă arătați „interesați de problemele lumii, inclusiv ecologia”, dar nu renunțăm în ruptul capului la politica împingerii ei în neant prin poluarea generată de intensificarea consumului, confortului și comodității, pentru că noi știm cel mai mai bine cum se adună grămezi de bani murdari, cum se face din negru alb și cum se gâtuie pacea printr-o înarmare demențială.
Astfel stând lucrurile, Putinelule, nu Gretei trebuie să i se explice complicațiile lumii moderne, complicații pe care voi, politrucii, le creați. Voi trebuie să înțelegeți odată și odată (dar sunteți capabili de un atare efort mental?) că omenirea s-a săturat până peste cap de civilizația asta mașinisto-ucigașă și de nesiguranța planetară pe care o generați prin stupidele voastre manevre politrucianiste. Tot ce-și dorește omenirea prin vocea și dârza atitudine a tinerilor de pretutindeni, este taman ceea ce intră în atribuțiile voastre, dar refuzați să faceți din chiar momentul când ați pus labele pe putere: un trai decent într-o lume curată și pașnică!
Așa că, nenicule Putin, dacă tot ți se rupe inima (!) de mila sărăntocilor, poți fi un strălucit exemplu în următorul mod eminamente creștin: ca om să dăruiești societăților filantropice întreaga ta avere și, aidoma fabulosului José Mujica, să te mulțumești cu venitul mediu pe economia rusească, iar ca șef al unui stat înarmat pînă-n dinți, pe viitor să renunți la această împovărătoare aberație și toți banii astfel economisiți să-i utilizezi în scopuri umanitare: școli, universități, spitale, sanatorii, noi locuri de muncă, lefuri și pensii decente, pământ nepoluat, hrană sănătoasă și din belșug pentru toți pământenii, apă curată, aer neinfestat.
De-abia atunci vei cunoaște rara și adevărata bucurie a înțelepțirii tale, căci vei fi răsplătit cu iubirea sinceră și respectul netrucat al semenilor. Altminteri, vei simți pe propria piele ceea ce atotputernicul Stalin i-a mărturisit lui Molotov în timpul celui de-al doilea război mondial: „Știu că după ce voi muri, vor arunca gunoaie pe mormântul meu” (Lilly Marcou).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News