„Nu prindem pe nimeni care pleacă înainte de program ca să opereze sau să lucreze în altă parte, fără să fac aluzie la nimeni, dar dau exemple care ştim că se întâmplă”, a spus Raed Arafat la Digi24, citat de news.ro.

„Din momentul în care noi plătim corect, pentru că nu mai poate spune nimeni că plata e sub un nivel, trebuie să ne aşteptăm la un comportament foarte corect, la o abordare foarte corectă a bolnavului şi la un interes egal cu ce dau unii în sectorul privat. În sectorul public nu mai e niciun motiv şi nu generalizăm. Sunt mulţi medici care îşi fac treaba corect şi o făceau şi înainte de creşteri. Acum avem motivul. Din moment ce plata a ajuns la nivelul acesta, solicităm ca în sectorul public să fie interesul şi loialitatea la nivel maxim. Nu prindem pe nimeni care pleacă înainte de program ca să opereze sau să lucreze în altă parte, fără să fac aluzie la nimeni, dar dau exemple care ştim că se întâmplă. Nu pot să consult în cabinet privat, când încă sunt prins în programul public. Vin la 8, plec la 4 e una, dar vin la 8 şi plec la 1 sau la 12 nu e ok la salariul primit”, a argumentat Arafat.

El a apreciat că există posibilitatea de a îmbunătăţi mult serviciile medicale în ambele sectoare.

“Dacă în sectorul public pun reguli serioase, sectorul privat va fi obligat să facă şi el regulile lui şi să atragă medicii care să lucreze cu el. Acum suntem între 2 entităţi, lumea se plimbă între ele, bolnavul se plimbă şi mai mult între ele şi nu avem garanţia calităţii în ambele”, a explicat Arafat.

El afirmă că există reguli în spitale, dar trebuie implementate.

“Poate trebuie lucrat la programul de lucru să ajungem la program normal 8 ore pentru plată şi nu la program redus. Din ce ştiu, încă nu suntem la 8 ore, ci la program redus. Nu ştiu dacă mai e o ţară care are asta în sectorul public. Controlul calităţii, al indicatorilor. Eşti medic în public, cât ai făcut, ce ai făcut, câţi bolnavi ai văzut, consultat, care e rezultatul în spitalele publice. Exact cum cum face spitalul privat cu medicul care lucrează la el trebuie să facă spitalul public şi să aibă pretenţii egale. E un moment în care, după ce s-au asigurat finanţări corecte la nivel salarial, trebuie să privim lucrurile transparent”, a adăugat Raed Arafat.


Preluare: stirileprotv.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și