Meciul, de o intensitate notabilă, în pofida scorului detaşat, a demonstrat superioritatea, în primul rând tehnică şi mentală, a fostului nr. 1 mondial, pe cale de a reveni pe această poziţie. Rafael Nadal a devenit, aşadar, primul jucător din istorie cu 8 succese în acelaşi turneu de Mare Şlem. El îi depăşeşte, astfel, pe americanul Peter Sampras şi pe elveţianul Roger Federer, care au câte 7 victorii, dar la Wimbledon.
Finala, marcată de două incidente (un protest împotriva căsătoriilor între persoane de acelaşi sex şi un altul, nu se ştie pentru ce, în care un personaj mascat, pe jumătate gol, a aruncat o fumigenă în gura vestiarului jucătorilor), a durat 2 ore şi 17 minute.
La 27 de ani, Nadal obţine astfel a 59-a victorie, un nou record, pe zgura din capitala Franţei, din 60 de meciuri disputate, un alt record. Oricum, spaniolul are de la începutul anului 7 turnee câştigate, din cele 9 disputate, în celelalte două ajungând, totuşi, în finală. Trofeul de la Roland Garros a fost înmânat învingătorului de regele sprintului mondial, atletul jamaican Usain Bolt.
Tot duminică s-a disputat finala la dublu feminin, câştigată de rusoaicele Ekaterina Makarova şi Elena Vesnina, care au dispus în finală de cuplul italian Sara Errani/Roberta Vinci, cu 7-5, 6-2.


Preluare: AGERPRES

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și