Never Mimica, comisarul european pentru protectia consumatorilor, a declarat ca "Noile norme inlesnesc si aplicarea legii, ceea ce va aduce mai multa incredere in produsele achizitionate”.

Una dintre cele mai importante modificariintroduse de Regulamentul UE adoptat in 2009 este consolidarea cerintelor de sigurante pentru produsele cosmetice.

Incepand cu data de aplicare a noilor norme, producatorii trebuie sa respecte anumite cerinte la pregatirea unui raport privind siguranta unui produs inainte de introducerea lui pe piata, arata Agerpres. De asemenea, pe piata pot fi introduse doar produsele cosmetice pentru care o persoana juridica sau fizica este desemnata in UE drept "persoana responsabila".

In acelasi timp, va exista un sistem de notificare centralizata a tuturor produselor cosmetice introduse pe piata UE. Producatorul nu va trebui sa isi notifice produsul decat o singura data, prin portalul UE de notificare a produselor cosmetice (Cosmetic Products Notification Portal – CPNP). Datele stocate in acest portal vor permite personalului centrelor nationale de toxicologie sa aiba acces in cateva secunde la compozitia produselor, in cazul unor accidente, iar autoritatilor competente sa acceseze cu usurinta informatii referitoare la toate produsele cosmetice introduse pe piata in UE, in scopuri de supraveghere a pietei.

Sunt in vigoare si noi norme pentru utilizarea nanomaterialelor in produsele cosmetice. Astfel, colorantii, conservantii si filtrele UV, inclusiv cele care sunt nanomateriale, trebuie sa fie autorizate in mod explicit. Produsele care contin nanomateriale nerestrictionate de Regulamentul privind produsele cosmetice vor fi supuse unei evaluari complete de siguranta, la nivelul UE, in cazul in care Comisia are suspiciuni in privinta lor. Nanomaterialele vor trebui indicate in lista de ingrediente de pe eticheta folosindu-se cuvantul "nano" intre paranteze dupa denumirea substantei.

In plus, a fost adoptat un nou regulament al Comisiei care stabileste criterii comune pentru declaratile referitoare la produsele cosmetice. Producatorii care doresc sa includa o declaratie pe produsele lor, de exemplu "eficienta timp de 48 de ore" pentru deodorante, vor trebui sa indeplineasca sase criterii comune, respectiv conformitate juridica, veridicitate, elemente probatorii, onestitate, echitate si alegere in cunostinta de cauza. Pe baza acestor criterii, autoritatile nationale competente vor putea sa verifice respectivele declaratii, se mentioneaza in comunicatul CE.

Noul regulament privind produsele cosmetice, adoptat in 2009, a intrat in vigoare la 11 iulie 2013 in urma unei perioade de tranzitie care a permis industriei sa se adapteze la noile norme.


Preluare: ziarmm.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și