Referendumul din Crimeea cu privire la viitorul regiunii s-a încheiat duminică seara cu aproximativ 95% voturi în favoarea anexării la Rusia, conform unui sondaj realizat la ieșirea de la urne de Institutul pentru cercetări politice și sociale din Crimeea, relatează agenția EFE.
Locuitorii din Crimeea au trebuit să aleagă între reunificarea cu Rusia a acestei republici autonome ucrainene și o autonomie extinsă în Ucraina. Potrivit datelor date publicității de canalul rus Rossia 24, doar 7 % din electorat a votat pentru a doua opțiune, cea de a rămâne în cadrul Ucrainei cu o largă autonomie, scrie EFE.
După încheierea votului, comisia electorală a raportat că rata de participare a fost mai mare de 80% din cele 1,5 milioane de persoane cu drept de vot. În Sevastopol, unde se află baza flotei ruse din Marea Neagră, și cu un statut special, participarea a fost de 85 %.
Statele Unite, Uniunea Europeană și cea mai mare parte a comunității internaționale au declarat că nu vor recunoaște rezultatele referendumului separatist și că susțin menținerea integrității teritoriale a Ucrainei.
Rusia, care și-a exercitat dreptul de veto în Consiliul de Securitate al ONU împotriva unei rezoluții ce condamna referendumul separatist, a declarat că va respecta opinia majorității din peninsula cucerită de Imperiul Rus în secolul al XVIII-lea.
Parlamentul din Crimeea, a cărui dizolvare a fost votată de Rada supremă de la Kiev, va cere luni, într-o sesiune extraordinară, președintelui Rusiei, Vladimir Putin, încorporarea regiunii autonome în Federația Rusă, a afirmat "premierul" de la Simferopol, Serghei Axionov.
Preluare: agerpres.ro