De-un timp trăiesc ce mi se pare
că este noul început –
am trupul în prezent înfipt
și duhu-ntors înspre trecut,

spre lumea-n care sunt un puști
în casa mică, deșelată,
dar fără seamăn căci eram
părinți și frați întreolaltă.

O văd pe mama cum torcea
la lampa cu fitilul pâlpâind
și-n poală-i cum eu capul mi-l puneam
s-ascult al fusului cânt blând.

Fiind maestră la cusut,
făcea cu acul alteori
ingenioase broderii
pentru cămăși de sărbători...

Iar atmosfera se-ncălzea
- la propriu și la figurat –
cu focul întețit de tata
și fabulosul depănat,

nu doar de ambii mei părinți
(de mama-n mod deosebit),
ci și de neamuri sau vecini
cu mare spor la trăncănit.

O, Doamne, mult îmi mai plăcea
s-ascult istorisiri spumoase
despre ființele cu moț
din vremuri pe vecie-apuse,

deși mă-nfioram atuncea
când se vorbea de vârcolaci
sau despre semenii cu tare,
ce fost-au târnuiți de draci!

Ba chiar aveam noaptea coșmaruri
și ziua-n jur priveam cu teamă,
dar ca de foc eu mă feream
să dau de asta cuiva seamă.

Căci eram pici sensibil foarte
și temerar în neclintire,
așa încât plânsul bicisnic
loc nu găsea în a mea fire.

(Nucleul ăsta sufletesc
mi-a fost atât de devotat,
că viața și-ale ei cercări
profilul nu i l-au schimbat,

ci, dimpotrivă, și mai mult
l-au dres în temporala roată,
putință să găsesc în mine
copilul care-am fost odată...)

Așijderea mă încânta
a mamei mare înzestrare –
poemele de frații ei citite,
le nemurea prin iutea-i memorare,

ca după ani și ani de zile
să ni le spună fără poticnire,
precum îi auzise pe școlari
în trudnica lor slovenire.

Pentru că-n interbelic ev,
părinții-n masă nu doreau
ca fetele să facă școală,
ci lângă casă le țineau

și-n cea mai cruntă ignoranță,
ca – tinere, nevinovate –
gospodăria să învețe
și-apoi să fie măritate.

Tot astfel s-a-ntâmplat cu mama,
deși atâta și-a dorit
să fie vrednică elevă –
vis de bunica gâtuit!...

Totuși, incultă n-a rămas,
căci cot la cot cu frații ei,
cititul l-a-nvățat și socotitul,
ba chiar și scrisul cu temei.

Dar nu cititul chinuit
al celui vag școlarizat,
ci sprintenul citit cursiv
al omului preocupat

din cărți să afle cât mai multe,
ca mai apoi, cu bucurie,
mereu la toți să poată da
din splendida sa bogăție.

Firește că noi, fiii ei,
aveam la toate-ntâietate,
așa că ne-a-nvățat cititul
c-o dăruire...ca la carte.

Mi-aduc aminte ca acum
de testu-n prima zi de școală:
Învățătoarea ne-a primit
c-un text scris mare pe o coală,

ca să cunoască chiar din start
a noastră rampă de lansare
spre-nvățătura ce urma
să ne-o transmită cu răbdare.

Doar eu și încă un băiat
i-am spus că stăpânim cititul –
colegul lent silabisind,
iar eu rostind întreg cuvântul.

Acasă după ce-am ajuns,
eu tot am relatat cum se cuvine
și mama mult s-a bucurat
că n-am dat cinstea pe rușine...




Sighetu Marmației,
George PETROVAI

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News