În contextul pandemiei generate de virusul SARS-CoV-2, efectele economice negative se resimt nu doar la nivelul mediului economic, ci și la nivelul autorităților locale. Bugetele autorităților locale au de suferit atât prin susținerea cheltuielilor, deloc neglijabile, pentru combaterea pandemiei, cât și prin diminuarea încasărilor din taxe și impozite, datorate sistării activității economice în mai multe domenii.

Șeful administrației județene, Gabriel Zetea, a declarat în nenumărate rânduri că viitorul nostru, al tuturor, depinde de relansarea activității economice. „Redeschiderea activității economice pentru a avea taxe și impozite colectate la bugetele locale și la bugetul consolidat al statului român trebuie să constituie o prioritate. Îmi doresc să încurajăm, pe cât se poate, fiecare cetățean al județului Maramureș ca, în condiții de siguranță, să își continue activitatea profesioanlă. Este foarte important, atât pentru economia județului Maramureș, cât și pentru cea națională, să muncim în perioada următoare. Criza sanitară va trece, însă ne vom lovi de o criză economică peste care va fi extrem de dificil să trecem dacă autoritățile locale, cele centrale și mediul privat nu își vor uni forțele într-un efort colectiv de redresare economică.”, a arătat Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș.

Acesta a mai precizat că pentru a-și putea continua activitatea în condiții de siguranță, operatorii economici sunt datori să garanteze protecția angajaților și să ia toate măsurile necesare în acest sens. În urma unei vizite efectuate la sediul unuia dintre cei mai importanți operatori economici din Maramureș, Eaton Fărcașa, președintele Consiliului Județean Maramureș a menționat că investițiile făcute de angajatorul de la Fărcașa, pentru asigurarea protecției fiecărui angajat ar trebui să constituie un exemplu pentru operatorii economici de pretutindeni.



Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și