Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, s-a întâlnit marţi cu directorii de unităţi şcolare din judeţul Ilfov, cărora le-a cerut ca în anul şcolar 2013-2014 să pună accent pe inspecţia la clasă şi să monitorizeze cu atenţie procesul de predare-învăţare.
Ministrul a argumentat prin faptul că rezultatele comparative între mediile din gimnaziu şi mediile la evaluarea naţională pentru clasa a VIII-a au arătat, în multe cazuri, diferenţe mult prea mari de notare.
Potrivit unui comunicat de presă al MEN remis AGERPRES, ministrul a subliniat în cadrul întâlnirii importanţa introducerii evaluării naţionale la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a, ca parte a măsurilor de monitorizare şi îndrumare a elevilor şi profesorilor.
"Degeaba am făcut reforme la nivelul sistemului, dacă ele nu se regăsesc, zi de zi, în clasă, la nivelul comunităţii şcolare. Inspecţia la clasă va fi o prioritate a anului şcolar 2013-2014. Testarea elevilor, fără note, fără a pune presiune pe ei, este necesară pentru a îndrepta, din timp, parcursul educaţional al acestora. Este anormal ca, la finalul clasei a VIII-a, 34.000 de elevi să nu fie capabili să obţină media 5 la Evaluarea Naţională", a susţinut ministrul Educaţiei, potrivit comunicatului MEN.
La dezbaterea desfăşurată la sediul Inspectoratului Şcolar al Judeţului Ilfov au participat şi preşedintele Consiliului Judeţean, Marian Petrache, prefectul judeţului Ilfov, Speranţa Cliseru, reprezentanţii Poliţiei, Jandarmeriei şi ai Direcţiei de Sănătate Publică.
Întâlnirea cu directorii de unităţi de învăţământ din judeţul Ilfov se numără printre cele 20 de vizite similare în teritoriu efectuate de ministrul Remus Pricopie în cele nouă luni de mandat, menţionează MEN.
Preluare: AgerPres