În ziua de 20 noiembrie 2015 de la ora 12,00 va avea loc un spectacol- lecție pentru elevii Liceului Tehnologic Marmația.

În perioada următoare spectacolele vor fi prezentate pentru elevii din învățământul sighetean care studiază opera lui I.L.Caragiale.

Regizorul, Dorel Todea, propune o montare originală, într-un decor bine gândit, cu elemente noi care completează atmosfera din epocă. Dacă nu am preciza că „actorii“ sunt „amatori“...de teatru, care au profesii diferite, pentru care muncesc zi cu zi, dar şi-au alocat (uneori cu sacrificii) timp pentru repetiţii şi spectacole, pentru bucuria de a juca în luminile scenei, poate că mulţi nu ar face o mare deosebire faţă de jocul profesioniştilor care au evoluat în ultima vreme şi pe la Sighetu Marmaţiei.

Totul este pregătit cu profesionism: jocul actorilor, costumele (Casa Vassiliev şi donaţia Laurenţiu Batin), decorurile (concepute de Dorel Todea şi realizate cu sprijinul d-lui George Ofrim prin firma ARCER), coafura și macchiajul- salonul MARIA, luminile şi ilustaţia muzicală, dovedesc că la Sighetu Marmaţiei există talente indiscutabile.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și