Retailerii s-au conformat şi au ieftinit pâinea după ce a intrat în vigoare ordinul care defineşte produsele cărora li se va aplica o cotă redusă de TVA de 9%.
"Carrefour România a redus preţul la pâine şi făină ca urmare a aplicării TVA-ului de 9%, la care s-a adăugat o ieftinire suplimentară de 5% suportată de către noi, clienţii noştri plătind echivalentul a 4% TVA", a declarat, luni, pentru AGERPRES, Andreea Mihai, directorul de marketing al companiei.
Aceasta a precizat că prin aplicarea TVA de 9% şi adăugarea unei reduceri suplimentare de 5%, retailerul doreşte să crească puterea de cumpărare a clienţilor, "pâinea fiind o achiziţie zilnică, prezentă în coşul de cumpărături a tuturor românilor".
De asemenea, CFO-ul companiei Titan, Mihai Rusescu a spus că preţul de raft s-a redus în medie cu 15%, după aplicarea TVA 9%.
Rusescu a explicat că urmare a acestei măsuri se va diminua probabil piaţa neagră. Acesta nu consideră că va creşte consumul, ci ar trebui să se "mute" măcar parţial consumul din piaţa neagra în consum oficial.
Reprezentanţii Auchan au declarat, de asemenea, că au aplicat reducerea de TVA pentru toate produsele prevăzute în OG 16/2013.
Cel mai mic preţ pentru franzela de 300 de grame costa duminică 0,69 lei, iar o pâine pave de 500 de grame era la raft 1,57 lei.
Pâinea şi specialităţile din panificaţie fără umplutură au TVA de 9%, începând de duminică, potrivit unui Ordin comun al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi al Ministerului Finanţelor Publice, publicat în data de 28 august în Monitorul Oficial.
Ordinul defineşte care sunt produsele cărora li se va aplica o cotă redusă de TVA de 9%.
"Prin pâine se înţelege produsul preparat dintr-un aluat obţinut din diferite sortimente de făină, utilizate în amestec ori singure, cu sau fără alte ingrediente, frământat cu apă, afânat prin fermentaţia drojdiei şi precopt/copt, inclusiv în stare congelată, dar la care nu s-au adăugat miere, ouă, brânză sau fructe şi care are un conţinut de zahăr şi de grăsimi în substanţă uscată de maximum 5%, din greutate", se menţionează în Ordin.
De asemenea, vor avea o cotă redusă de TVA produsele de panificaţie care au compoziţia pâinii, aşa cum este definită în ordin, respectiv cornurile, chiflele, batoanele, covrigii, minibaghetele, franzeluţele şi împletiturile, dar care se încadrează în grupa produse de brutărie la codul CAEN/CPSA 1071.
Potrivit Ordinului, covrigii se încadrează în aceste prevederi, indiferent de gramaj sau dacă sunt sau nu sunt afânaţi prin fermentaţia drojdiei, în schimb produsele cu umplutură de orice fel nu se încadrează în categoria produselor de panificaţie pentru care se va aplica o cotă redusă de TVA.
Preluare: AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Mariana Nica)