Autoritățile din Danemarca vor să reformeze cadrul legal al marilor companii de internet, mai ales al rețelelor de socializare.

Europarlamentarul Christel Schaldemose: Conținutul rețelelor de socializare e pur și simplu nepotrivit pentru copii și adolescenți. Sunt sinucideri, auto-mutilări, violență, tot felul de lucruri la care sunt expuși. Și știm de asemenea că tinerii și copiii petrec extraordinar de mult timp pe rețele nu pentru că vor, ci pentru sunt atrași într-o dependență. Propunem de aceea creșterea limitei de vârstă, dar măsura trebuie să fie însoțită și de metode de verificare a vârstei. Așa încât să ne asigurăm că nu poți intra pe rețelele de socializare sub 15 ani.

Ideea are sprijinul covârșitor al părinților, dar asociațiile de elevi danezi spun că nu ridicarea limitei de vârstă este soluția.

Laura Drachmann, președinta Asociației Elevilor Danezi: Ar trebui să ne concentrăm pe modul în care populația să îi ajute pe elevi să îndepărteze conținutul de pe rețelele de socializare care este neplăcut sau nepotrivit. Nimeni nu îl vrea. Nu cred că este vorba despre creșterea vârstei minime de accesare, ci despre îndepărtarea a tot ce este neplăcut, nepotrivit pentru noi copiii și tinerii, și prevenirea apariției acestui conținut.

Studiile arată însă contrariul, că tocmai conținutul nepotrivit este cel care atrage cele mai multe interacțiuni online. Potrivit celor mai recente date ale Comisiei Europene, aproape 60% dintre cetățenii europeni sunt activi pe rețelele de socializare. Danemarca este pe primul loc cu 91% din populație. Suntem și noi în top, peste trei sferturi dintre români folosesc rețelele de socializare, deși abia un sfert au orice alte competențe digitale și pe internet.


Preluare: tvrinfo.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și