Mașini și-automate ne-asaltează
creând iluzia de bunăstare,
dar n-avem ochi ca să vedem
că suferința noastră-i tot mai mare.

Când viața-i permanentă suferință
de la născare până la mormânt,
cu rare bucurii, oaze-n deșertul
călătoriei dure pe Pământ,

lipsea aportul omului modern
(risipă, falsitate, poluare)
ca traiul lui necugetat
să le-ngrozească și pe fiare…

Unde-i traiul de-altădată,
liniștit și așezat
cu salutul cât o rugă:
„Domnul fie lăudat!”

Unde-i marea bucurie
de-a trăi în simplitate,
convins c-averile-s deșarte
când parte n-ai de sănătate?

Și-unde e țăranul nostru
cu a lui filosofie:
„E bine-așa cum ne dă Domnul,
numai mai rău să nu ne fie”?...

S-au dus toate și simțim
cum mașinismul greu ne-apasă –
suntem tot mai săraci în bogăție
de când ni-i țara pentru alții casă.

*

Bălădiță, bălădiță
cu-albă ie și bundiță,
spune-mi unde te-oi afla
dorul când mă va-ncerca?
Poate ești în vârf de munte
unde zarea spune multe
și-unde codrii vorovesc
despre neamul românesc.
Că doar ei au mai rămas
din întinsele păduri,
praf și pulbere făcute
de nenumărații furi.

Poate ești unde odată
erau mine-nfloritoare,
iar azi pofta-mbogățirii
prin a lor înstrăinare.

Sau, pesemne-ndurerată,
colinzi sate-mpuținate,
dealuri fără de livezi
și câmpii abandonate,

ca la apele hotare
să te-ntrebi cu multă jale:
„Unde-s ale mării nave
și cu cele fluviale?”

Că-n orașele prăfoase
asaltate de mașini,
dacă scapi de cerșetori,
ești luat în colți de câini.

Căci toate gem de farmacii,
bănci, crâșme, supermagazine,
și România duhu-și dă
tot mai puțini s-o ducă bine.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News