Leul a înregistrat în 2013 cea mai redusă depreciere în raport cu euro, dintre toate monedele din Uniunea Europeană, moneda națională marcând, la sfârșitul lui decembrie, o scădere de circa 0,5% comparativ cu valoarea sa de la începutul anului trecut.
Conform unei analize Nobele Securities, anul trecut kuna croată s-a depreciat cu aproape 0,9% față de euro, zlotul polonez a scăzut cu circa 1,9%, forintul s-a redus cu circa 2%, lira sterlină cu aproximativ 2,3%, coroana suedeză cu circa 3,2%, iar coroana cehă-cu aproape 9%.
"Leul a avut o evoluție pozitivă în primele 11 luni ale anului 2013, apreciindu-se ușor raportat la euro; luna decembrie nu a fost însă favorabilă monedei naționale, aceasta scăzând cu aproape 0,9% față de euro: neînțelegerile de pe scena politică internă au afectat mediul economic și au transmis către investitori semnale privind o anumită instabilitate; în plus, la reuniunea sa din 17-18 decembrie, Rezerva Federală a SUA a anunțat că, începând cu luna ianuarie a anului 2014, va reduce cu circa 11,7% programul de relaxare cantitativă, iar acest anunț a adus volatilitate în piețe. Referitor la scăderea semnificativă a coroanei cehe în 2013, trebuie să reamintim că evoluția nesatisfăcătoare a economiei a determinat Banca Națională a Cehiei să intervină pe piața de schimb valutar pentru a deprecia moneda, cu obiectivul de a impulsiona exporturile și a crește inflația, aflată la un nivel îngrijorător de scăzut", a arătat Silviu Pojar, sales manager la Noble Securities, sucursala România, membru al grupului financiar european Getin Noble Bank Groups of Companies & Getin Holding.
La nivelul întregii Europe, lira turcească a marcat cea mai mare depreciere față de euro în 2013, moneda prăbușindu-se cu circa 25%, atât ca urmare a numeroaselor conflicte de stradă care au avut loc în Turcia, cât și din cauza scandalurilor de corupție izbucnite în decembrie, care au afectat guvernul de la Ankara.
"Contextul rămâne delicat: situația din Turcia pare a fi încă destul de departe de o rezolvare completă și, în plus, ar putea fi de așteptat anumite dezechilibre generate de devalorizarea semnificativă a lirei turcești și creșterea neîncrederii investitorilor, iar faptul că economia sa depinde de împrumuturi externe nu avantajează deloc Turcia în acest moment", a arătat Silviu Pojar.
Pentru moneda unică europeană, 2013 a fost un an pozitiv, euro apreciindu-se cu aproape 4,4% față de dolarul american; în decembrie, moneda unică europeană a atins maximul ultimilor doi ani raportat la dolarul american.
"Unii investitori au considerat că Fed a redus prea puțin programul de achiziții de obligațiuni, așa încât moneda americană "a ratat" o apreciere consistentă în decembrie", a precizat Silviu Pojar.
Tot luna trecută Standard & Poor`s a retrogradat cu o treaptă ratingul de credit pe termen lung al Uniunii Europene, de la "AAA" la "AA+", agenția de rating acuzând deteriorarea situației financiare.
"Evenimentul nu a afectat însă încrederea investitorilor în euro, moneda unică europeană apreciindu-se în decembrie față de dolarul american, pe fondul altor semnale considerate de piețe drept favorabile pentru euro", a arătat Silviu Pojar.
De altfel, aproape toate monedele din UE s-au apreciat în 2013 în raport cu dolarul american, iar leul s-a aflat în grupul celor care au marcat creșteri semnificative, având în vedere că la finele lui decembrie moneda națională a înregistrat o apreciere de circa 3,7%, comparativ cu cotația sa de la începutul anului față de dolar.
"Așteptările sunt mari în 2014 atât în ceea ce privește Europa, cât și SUA; moneda unică europeană va avea nevoie de reconfirmări puternice în ceea ce privește economia regiunii pentru a-și putea menține aprecierea față de USD. Anul curent este important pentru euro și din prisma faptului că Letonia trece oficial la moneda unică europeană, devenind al 18-lea stat membru al Zonei Euro. În ceea ce privește România, evoluțiile economiei locale se anunță a fi pozitive în acest an; 2014 ar putea fi însă volatil pentru moneda națională, având în vedere că alegerile (prezidențiale și europarlamentare) ar putea stimula apariția unei instabilități politice, care s-ar reflecta desigur în piețele financiare", a precizat Silviu Pojar.
În 2012, grupul financiar european Getin Noble Bank Group of Companies & Getin Holding a făcut primul pas în România, deschizând sucursala locală a firmei de brokeraj Noble Securities.
Getin Noble Bank Group of Companies deține bănci (retail banking, private banking, corporate banking), fonduri de investiții, companii de consultanță financiară și imobiliară, leasing și asigurări. La rândul său, Getin Holding deține bănci, companii de leasing și asigurări, precum și alte companii în domeniul financiar în Polonia, Rusia, Ucraina, Belarus și România.
Casa de Brokeraj Noble Securities este reglementată și autorizată de organismul de profil din Polonia, iar filiala din România operează inclusiv sub supravegherea Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare (CNVM). Tranzacțiile se realizează prin intermediul platformei Noble Markets, care oferă peste 200 de instrumente financiare: perechi valutare, acțiuni, indici bursieri și mărfuri.
Preluare: AgerPres