Prima zi a noului an a fost întâmpinată de sute de turiști în locul cu cea mai mare zăpadă din România, de 1,22 de metri, la Bâlea Lac, o căldare glaciară în munții Făgărașului, la peste 2.000 de metri altitudine. De altfel, Bâlea Lac este singurul loc din Europa de Sud-Est, unde, cu adevărat, câteva zeci dintre turiști au trăit o experiență extremă de Revelion, distrându-se în Hotelul de Gheață, un altfel de loc în care să dormi și să te distrezi.

Cât de frig a fost de Revelion în Hotelul de Gheață, cu paturi de gheață, un bar cu mobilier de gheață, unde la cumpăna dintre ani s-a urat noroc ciocnind pahare de gheață? Ei, bine, mult mai cald decât afară! Mult mai cald decât în multe locuri înzăpezite sau încremenite de frig din România. Pare suprinzător, dar odată intrat în Hotelul de Gheață simți nevoia să renunți la mănuși, fular, chiar și la haină după un timp. Și nu doar pentru a-ți fi mai comod, ci pentru că pur și simplu este mai cald ca afară, chiar și cu 15 grade și fără să te "încălzești" cu vreo tărie servită direct în pahare de gheață.

Conform meteorologilor, la Bâlea Lac a fost mult mai cald în noaptea de Revelion, față de alte locuri din România, chiar și față de Sibiu. Dacă la Sibiu mercurul din termometre a coborât până la minus 25 de grade, la Bâlea Lac în cursul nopții s-au înregistrat temperaturi în jurul valorii de minus 19, chiar și minus 11 grade. Ceea ce înseamnă că în Hotelul de Gheață a fost zero grade sau poate chiar un grad, două cu plus. Ultima zi din 2014 a fost mult mai friguroasă la Bâlea Lac, practic, s-a atins minus 23 de grade. Însă, Revelionul a fost mult mai călduros.

Aproape toți turiștii care vin să "înghețe" în cel mai neobișnuit hotel din România nu pleacă răciți. Cei mai experimentați salvamontiști, meteorologi și cabanieri de la Bâlea Lac spun că oamenii nu răcesc aici deloc iarna. Nu e un paradox. Pur și simplu aerul e foarte curat, iar razele soarelui sunt mult mai blânde decât la mare, pe plajă.

Camerele de gheață sunt mai mici decât niște dormitoare de apartament, dar cu toate acestea într-o încăpere obișnuită încape un pat de două persoane, două noptiere, scăunele de gheață și chiar o măsuță. Există curent electric în cameră. Ai o noptieră alături și în mod surprinzător, fiecare cameră, botezată în acest an după câte o zodie, este păzită de câte o sculptură de gheață. Deci, cei din zodia Taurului, au înnoptat de Revelion lângă un taur de gheață. Așa și berbecii. Leii au avut câte doi lei care i-au păzit ș.a.m.d. Paturile sunt de gheață, peste care sunt așezate lemne, deasupra saltele impermeabile, după care câteva straturi de pături călduroase, piei de oi și desigur cearceafuri, pilote, perne. Ca să fie siguri că nu suferă nimeni de frig, proprietarii Hotelului de Gheață pun la dispoziție și câte un sac de dormit, garantat că asigură căldură până la minus 20 de grade. Singura grijă este să îți protejezi fața.

"Senzațional!", "Incredibil de frumos!", "Nu credeam că există așa ceva la noi, în România!", "Foarte impresionant. Nu a fost deloc frig" — sunt impresiile de la câțiva turiști care au înnoptat aici.

Primul turist, un britanic, care s-a trezit să surprindă răsăritul soarelui, din fața Hotelului de Gheață, având în față o priveliște de vis, cu coame înzăpezite de munți, pe care, parcă le atingi vârfurile cu mâna, dezvăluie prima impresie din 2015 legată de România și noaptea "înghețată" de Revelion: "A fost foarte bine. Mie nu mi-a fost frig. Am mai dormit în hoteluri de gheață în Europa. Ultima dată am fost într-un asemenea hotel în Norvegia. Dar acest loc este incredibil de frumos. Îmi place mai mult aici. Ați fost la telecabină? Încercați să faceți o poză de acolo! Nu o să uit niciodată această parte din România".

Telecabina se învecinează cu Hotelul de Gheață. Din telecabină, cea mai spectaculoasă șosea din România și printre cele mai frumoase din lume, Transfăgărășanul apare ca fiind îngropat în zăpadă. Din loc în loc poți vedea stâlpii telecabinei. Însă, când soarele își face loc din spate, de după munte, o mare apare în față. O mare albastră, dincolo de pădurea deasă de brazi. O mare care se întâlnește cu cerul. O linie subțire de lumină desparte Cerul de Pământ. Marea aceea este o parte din județul Sibiu, cu sate, cabane, oameni care încă nici nu s-au trezit după petrecerea de Revelion și dincolo în zare este o bucată din cel mai circulat drum național din România: DN1. Treptat marea de albastru dispare, lăsând loc peisajului. Se disting vag niște lumini. Luminile caselor peste care s-a așternut tăcerea și ninsoarea, de după artificii.

Artificii au fost și la Bâlea Lac. Imaginați-vă că aveți în fața voastră un munte. Vă desparte de el câteva sute de metri. Și stați așezat pe un lac. Înghețat complet. Pe care te poți da cu barca trasă de ATV. La peste 2.000 de metri, cu un cer înstelat spre care se ridică lampioane. Aproape de miezul nopții, focurile de artificii luminează muntele, lacul întins pe 4,6 hectare. Un lac adânc de 11.35 metri, înconjurat de vârfurile Vaiuga (2.443 metri), Iezerul Caprei (2.417 metri), Șaua Caprei (2.315 metri) și Paltinul (2.398 metri).

Deși pare greu de crezut, de Revelion, la Bâlea Lac, prin zăpadă, la ușa restaurantului a venit și o vulpe. Toată lumea o cunoaște. Este "de-a casei". A fost ospătată și ea și astfel am pășit în Noul An cu amintiri greu de uitat vreodată și de relatat prietenilor.

În timp ce în alte părți petrecăreții de Revelion s-au întrecut în ținute deosebite, în locul zăpezilor și al ghețurilor toată lumea s-a simțit bine în bocanci, pantaloni de iarnă și bluze cât mai călduroase. La Bâlea Lac nu rochiile și costumele au impresionat. Singurul accesoriu nelipsit era paharul cu șampanie, vin, țuică și alte băuturi.

Spre deosebire de românii care obișnuiesc să mănânce și să bea toată noaptea, britanicii veniți la Hotelul de Gheață au servit cina la ora 19,30 pe farfurii de gheață în restaurantul din incinta hotelului, iar aproape de miezul nopții jumătate dintre ei au venit la una din cabanele învecinate să vadă artificiile, iar ceilalți au preferat să închine cupele de șampanie în fața hotelului.

Citeste tot articolul pe AGERPRES.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și