Fondul Monetar Internațional (FMI) a decis să o numească pe românca Delia Velculescu în postul de șef al misiunii FMI în Grecia, înlocuindu-l pe Rishi Goyal, a declarat marți seară, pentru AFP, un purtător de cuvânt al FMI.
"După doi ani în funcția de șef al misiunii FMI în Grecia, Rishi Goyal va primi alte responsabilități în cursul acestei săptămâni", precizează purtătorul de cuvânt al FMI. Delia Velculescu este o economistă care "a lucrat cu echipa greacă în ultimii ani", mai precizează FMI.
În 2009, Delia Velculescu a fost coautorul unei analize a FMI dedicată economiei Greciei, iar în 2013 a fost reprezentantul FMI în echipa de creditori internaționali care a negociat pachetul de asistență financiară acordat Ciprului.
Această modificare în fruntea misiunii FMI în Grecia vine după decizia autorităților de la Atena de a plăti arierate de aproape două miliarde de euro datorate Fondului, ceea ce permite Greciei să aibă din nou acces la împrumuturile FMI.
Oficialii greci speră ca până la data de 20 august să finalizeze negocierile pentru un nou program de ajutor cu FMI și Uniunea Europeană, care solicită în schimb noi măsuri de austeritate.
Preluare: AgerPres