Spre comparație, mamele din Bulgaria beneficiază de 410 zile de concediu de maternitate, însă Slovenia acordă cel mai redus concediu pentru nașterea copiilor, de doar 105 zile.

"Analiza aduce în prim plan o imagine de ansamblu a condițiilor, drepturilor legale, responsabilităților și a beneficiilor financiare întâlnite în Europa Centrală și de Est, precum și impactul pe care organizațiile internaționale l-au avut asupra legislațiilor locale. Spre exemplu, durata concediului de maternitate din România este egală cu recomandarea Organizației Internaționale a Muncii, de 18 săptămâni", au explicat experții Accace.


Potrivit reglementărilor internaționale în vigoare, durata minimă a concediului de maternitate nu poate fi mai mică de 14 săptămâni.

"În ciuda duratei mici a concediului de maternitate, România are cea mai permisivă legislație în ceea ce privește acordarea acestuia și a indemnizației specifice, mamele putând beneficia de acestea după numai 22 de zile de cotizare la bugetul de asigurări în ultimele 12 luni. Printre cele mai puțin restrictive țări în acordarea indemnizației de maternitate se numără Croația, Polonia și Ucraina, care solicită doar ca mamele să fie angajate în momentul acordării concediului și a indemnizației de maternitate", informează documentul.

În ceea ce privește valoarea indemnizației de maternitate, în regiune sunt state care acordă până la 100% din media veniturilor mamei, înregistrate în perioade cuprinse între 6 luni și un an, precum Serbia, Slovenia, Polonia, Croația sau Ucraina.

"În Bulgaria, valoarea indemnizației scade la 95% din media veniturilor înregistrate în ultimii doi ani, în timp ce, în România, valoarea se ridică la 85% din media veniturilor din ultimele 6 luni. (...) Pe lângă concediul de maternitate, părinții pot beneficia și de concediu pentru creșterea copilului, acesta fiind un drept transferabil atât la mamă, cât și la tată, în majoritatea statelor analizate. Cel mai mic concediu pentru creșterea copilului se înregistrează în Croația, care acordă doar 180 de zile pentru primii doi copii, iar perioada poate fi extinsă până la 900 de zile în cazul celui de-al treilea copil sau al gemenilor. Pe toată perioada concediului, părinții beneficiază de o indemnizație de 100% din media veniturilor din ultimele 6 luni", arată datele Accace.

Pe de altă parte, informează Accace, cel mai mare concediu pentru creșterea copilului, de 4 ani, se înregistrează în Republica Cehă, unde părinții primesc o indemnizație maximă de 440 de euro/lună.

"Un caz aparte îl reprezintă Polonia, unde durata concediului pentru creșterea copilului este de 3 ani, iar pe toată perioada părinții nu primesc niciun ajutor din partea statului, acestora fiindu-le plătite însă contribuțiile pentru pensie și sănătate. În România, concediul pentru creșterea copilului poate fi acordat pentru o perioadă de un an, caz în care alocația din partea statului se poate ridica până la aproximativ 777 euro/lună, sau pentru 2 ani, cu o alocație ce poate ajunge până la aproximativ 274 euro/lună. Ucraina oferă peste 900 de euro pentru fiecare nou-născut", precizează documentul citat.

În plus față de indemnizațiile de maternitate, în regiune sunt state care acordă ajutoare financiare suplimentare la naștere, în funcție de numărul copiilor născuți. Cel mai mare ajutor financiar este acordat de Ucraina, care pentru fiecare copil născut alocă aproximativ 930 de euro, la care se adaugă, în funcție de numărul copiilor, alocații lunare de până la 154 de euro, în cazul părinților cu trei copii, acestea compensând indemnizațiile extrem de mici oferite pe durata concediului pentru creșterea copilului.


Ucraina este urmată îndeaproape de Slovacia, care asigură mamelor un ajutor financiar suplimentar de aproape 830 de euro, iar Cehia acordă un supliment de aproximativ 520 de euro pentru primul nou-născut. Printre cele mai mici ajutoare financiare suplimentare acordate în regiune la naștere se numără cele din Ungaria și Bulgaria, care alocă doar 215 euro și respectiv 128 euro pentru primul nou-născut. România este însă singurul stat din regiune care nu acordă alte ajutoare financiare, în afară de indemnizațiile de maternitate și creșterea copilului, acestea fiind eliminate odată cu dispariția Contracului Colectiv la Nivel Național.

"Suntem cu toții afectați de modalitatea în care fiecare stat decide să implementeze minimul de prevederi impuse de organizațiile internaționale, dar, în final, scopul principal ar trebui să fie menținerea unui echilibru social la nivel internațional, iar acest lucru este imposibil fără sprijinul țărilor implicate", au încheiat experții Accace.


Studiul a fost realizat luând în calcul datele furnizate de experții în domeniu din 10 dintre țările în care Accace este prezentă, atât prin sedii permanante, cât și prin intermediul partenerilor săi, și anume Bulgaria, Croația, Cehia, Ungaria, Polonia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia și Ucraina.


Accace este una dintre principalele companii de externalizare și consultanță de afaceri din regiunea Europei Centrale și de Est, care oferă servicii de contabilitate și raportare financiară, servicii corporate și secretariale, salarizare și administrare de personal și consultanță fiscală și de afaceri.


Preluare: AgerPres

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și