În data de 04 mai 2019, în jurul orei 17.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmației, județul Maramureș, s-a prezentat pentru a efectua formalităţile de frontieră un cetăţean român, M.D., în vârstă de 26 de ani, domiciliat pe raza județului Brașov.

La control, colegii noștri au constatat că bărbatul este căutat de autoritățile române, pe numele acestuia fiind emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Astfel, bărbatul avea de executat o pedeapsă de cinci ani și trei luni de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

Drept urmare, persoana în cauză a fost predată unui echipaj din cadrul Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Maramureș, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Tot, sâmbătă, în jurul orei 12.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră un cetăţean român, F. G., în vârstă de 37 de ani, din județul Suceava.

La verificări, colegii noștri au constatat că bărbatul este căutat de autoritățile germane. Pe numele acestuia a fost emis un mandat european de arestare. Astfel, bărbatul avea de ispășit o pedeapsă cu închisoarea pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Drept urmare, persoana în cauză a fost predată unui echipaj din cadrul Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Satu Mare în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și