„Zona de sud și sud-est a Europei a fost marcată de acest val de căldură persistent, de lungă durată și într-adevăr și noi înregistrăm în țara noastră cel mai lung val de căldură ca număr de zile consecutive. Vorbim de 15 zile consecutive în care temperaturile în România – în partea de vest, în partea de sud-sud-est a țării – au depășit 35 de grade Celsius, iar în cele mai călduroase zile din iulie, de la sfârșitul lunii, 28-29-30-31 iulie, ne-am apropiat de valori de 40 de grade”, a declarat la Digi24, directorul ANM, Elena Mateescu.

În plus, primele două zile din august au fost cele mai călduroase, atât din punctul de vedere al valorilor de temperatură – 41 de grade Celsius, inclusiv în Capitală au fost 40 de grade Celsius -, dar și ca număr al stațiilor meteorologice, cinci stații meteorologice din zona de sud, în care am atins și depășit 40 de grade Celsius, a explicat meteorologul.

„Din punctul de vedere al valului de căldură, ca durată de zile consecutive, este cel mai lung înregistrat de țara noastră până în prezent. Am mai avut în iulie 2007 zece zile consecutive cu temperaturi maxime care au depășit 30 de grade Celsius, însă ca valori-record, de 40 de grade Celsius, aș aminti aici data de 5 iulie 2000, când la 40 de stații meteorologice din țara noastră temperaturile maxime au atins și depășit 40 de grade; în 24 iulie 2007 de asemenea au fost 51 de stații de stații meteorologice și în 15 iulie 2012 a fost vorba de 12 stații meteorologice.

Nu în ultimul rând, cel mai recent an, în 2015, au fost doar 40,7 grade Celsius la Giurgiu și 40,3 la Zimnicea. Așadar, în istoria înregistrărilor meteorologice, cele mai puternice intervaluri de căldură până în prezent, ca valori de temperatură, au fost în 2000, 2007, 2012 și 2015. De altfel, în iulie 2007 am înregistrat cea mai mare valoare, temperatura maximă absolută la Calafat, 44,3 grade, doborând recordul anterior din 5 iulie 2000 – 43,5 la Giurgiu”, a mai afirmat Elena Mateescu.


Preluare: romaniatv.net

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și