România, Bulgaria și Grecia au cerut sprijinul Uniunii Europene pentru crearea unui nou coridor pentru gaze naturale între cele trei țări, la o săptămână după ce Rusia a anunțat că renunță la proiectul gazoductului South Stream, informează marți DPA.
Cele trei țări au afirmat într-o declarație comună, consultată de DPA, că sprijină "dezvoltarea unui nou coridor vertical pentru gaze care să conecteze Grecia, Bulgaria și România cu scopul de a asigura aprovizionarea bidirecțională neîntreruptă de gaze".
"Cele trei părți fac apel la Comisia Europeană să sprijine inițativa lor pentru o cooperare regională mai strânsă și pentru promovarea proiectelor necesare pentru realizarea sa efectivă și eficientă", au anunțat cele trei țări, referindu-se la "instrumente financiare" ale UE.
Vicepreședintele Comisiei Europene pentru Uniunea Energetică Maros Sefcovic a declarat că CE este pregătită să ia în considerare utilizarea fondurilor europene pentru a contribui la "o integrare mai bună și solidă a sistemului energetic din aceste țări în cadrul global energetic al UE".
Preluare: AgerPres