Piața auto din România a înregistrat luna trecută o creștere de 46,1%, fiind înmatriculate 6.001 autoturisme, față de 4.107 unități în mai 2013. Este cel mai semnificativ avans din Uniunea Europeană, în luna mai.

În aprilie, înmatriculările de autoturisme noi au crescut cu 4,5%, la 1.133.727 vehicule, de la 1.087.369 de unități în mai 2013, a anunțat, marți, Asociația Constructorilor Europeni de Automobile /ACEA/.

Vânzările auto în Germania, cea mai mare piață auto europeană, au crescut în mai cu 5,2%. Cererea a urcat cu 7,7% în Marea Britanie și cu 16,9% în Spania, Italia fiind singura mare piață auto european unde s-a înregistrat un declin al vânzărilor, de 3,8%.

În perioada ianuarie — mai 2014, toate marile piețe auto europene au raportat creșteri ale livrărilor. Astfel, vânzările auto în Uniunea Europeană și în țările EFTA au urcat în primele cinci luni ale anului cu 6,6%, la 5.619.263 vehicule, de la 5.273.214 de unități în perioada similară din 2013, conform datelor Asociației Constructorilor Europeni de Automobile /ACEA/.

Vânzările auto în Germania, cea mai mare piață auto europeană, au crescut în primele cinci luni ale anului cu 3,4%. Cererea a urcat cu 11,6% în Marea Britanie și cu 16,3% în Spania, Italia și Franța înregistrând un avans mai modest, de 3,4% și, respectiv, 3,2%.

Piața auto din România a înregistrat, în perioada ianuarie — mai 2014, o creștere de 18%, fiind înmatriculate 24.278 de autoturisme noi. Este al treilea cel mai semnificativ declin din Uniunea Europeană, după Cipru (minus 35,2%) și Olanda (minus 17%).

Statisticile ACEA vizează piețele auto din 29 de state europene — 26 din UE (fără Malta) și trei state EFTA — Islanda, Norvegia și Elveția.


Preluare: AgerPres

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și