"Better Life Index este o cercetare care conține 11 categorii de clasificare. La nivelul Uniunii Europene, preocupările sunt evidente pentru calitatea vieții. Standardul de viață din România ne plasează pe ultima poziție în clasamentul țărilor UE, alături de Bulgaria, spun indicatorii statistici. De asemenea, riscul sărăciei este de 41% în România, la fel ca în Bulgaria, echivalentul cu clasarea pe ultimele poziții în rândul statelor-membre", a menționat Drăgan.

Potrivit oficialului, în ceea ce privește nivelul de trai, România este încadrată în a doua grupă valorică din patru, respectiv "Stare bună".

"Problema calității vieții nu este nouă și este o problemă care interesează decidenții politici. Este oare suficient să se ia în calcul doar indicatorul PIB pe cap de locuitor? Noi spunem că nu. România se clasează în a doua grupă din patru la nivelul de trai, respectiv "Stare bună", conform statisticii UNDP /Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, n.r./", a precizat directorul IER.

Biroul de Informare al Parlamentului European /PE/ în România, în colaborare cu Institutul European din România și Centrul de Informare Europe Direct București, a organizat, vineri, o dezbatere privind impactul legislației europene și, în special, al activității forului european.

Evenimentul a avut loc în contextul alegerilor europarlamentare, programate în România pentru 25 mai 2014 și a campaniei instituționale de informare a cetățenilor cu privire la importanța participării la vot.


Preluare: AgerPres

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și