Gâtuire, dar nu oricum, ci în cel mai ticălos mod din partea tuturor cârmuitorilor postdecembriști (necalificați, impostori, trădători de țară, hoți cu legea-n mână, slugarnici cu globaliștii, mincinoși, ipocriți și fandosiți), astfel încât România a fost împinsă de alde ăștia la coada țărilor din UE, chit că ea (țara noastră) are redutabile avantaje absolute: așezare pe cursul inferior al Dunării și cu ieșire la mare, climă blândă, munți prietenoși, rețea hidrografică generoasă, sol „numai bun de uns pe pâine”, mari și valoroase bogății ale subsolului – sare, petrol, gaze naturale, aur, argint, semimetale rare etc.. Iar gașca iliesciano-brucaniană, în proporție covârșitoare formată din bolșevici alogeni și kaghebiști (desigur, ei cu toții fiind moscoviți și anticeaușiști), au umplut în mare grabă „vidul de putere” într-o țară nu doar cu o industrie acceptabilă (de pildă, la capacitatea transportului maritim și fluvial se situa pe locul patru în lume!) și cu un învățământ lăudabil, ci și cu o formidabilă situație financiară: fără un cent datorie externă (e drept, după ce ani la rând grosul populației s-a confruntat cu sinistra triadă foame-frică-frig), ba chiar cu creanțe de ordinul mai multor miliarde de dolari, bani datorați României de diverse țări din lumea a treia și de care nimeni de la noi n-a dat niciodată socoteală, căci din ei s-au înfruptat pe rupte mulți dintre „descurcăreții” postdecembriști.

N.B.: Ca în fiecare an, de sărbătorile pascale am sunat la o familie apropiată în plan moral-spiritual. De data asta mi-a răspuns doamna și, precum este obiceiul la noi, pe nesimțite am ajuns la politica dâmbovițeană și actualii aflători în treabă la butoanele puterii. N-am apucat să spun decât vreo două-trei propoziții, că interlocutoarea m-a întrerupt cu brutalitate („Ne-am săturat de vorbe și comentarii găunoase!”), întrebându-mă de ce stau pe tușă și nu mă implic în politică: „Este nevoie de cât mai mulți oameni instruiți și curajoși pentru ca lucrurile să se îndrepte în România...” Fiindcă vorbea fără întrerupere, doar în scurtele pauze când și-a tras sufletul am izbutit să rostesc următoarele trei argumente: (1) Că academicianul Dinu C. Giurescu a intrat în politică, însă nereușind să facă ceva substanțial ca deputat, la scurt timp și-a dat demisia, profund scârbit de detestabilele jocuri parlamentaro-demonocratice; (2) Că rezultatele celor peste trei decenii de postdecembrism se cheamă cel mai scăzut nivel de trai din UE pentru majoritatea românilor, un gol populațional (creat prin expatriere) de peste cinci milioane de suflete și o datorie externă de vreo 120 miliarde euro; (3) Că eu am dovedit curaj atât în celălalt regim (una din scrisorile trimise de mine la „Europa liberă” a fost înterceptată de securiști, așa că au urmat interogatoriile, amenințările și atenta mea supraveghere până la căderea regimului), cât și în cel postdecembrist, lucru din plin demonstrat prin publicarea sutelor de articole cu tentă politico-socială, precum și prin faptul că, din pricina unor atari luări de poziție, am fost la iuțeală disponibilizat în hâda „iepocă” Băsescu-Boc. Aș fi vrut să-i mai spun doamnei că politica la vârf se face cu un purcoi de bani (cel puțin o sută de mii de euro pentru un loc eligibil în Parlament) și că eu sunt un intelectual onest și foarte sărac (trăiesc de unul singur într-o bojdeucă de doar 40 metri pătrați), că adică nu m-am ocupat cu adunatul averilor materiale (bani, aur, case, mașini), precum atâția alții, inclusiv așa ca ea. Dar n-am apucat să-mi verbalizez/concretizez intențiile, deoarece brusc a întrerupt convorbirea, eu rămânând nu numai cu gustul amar al unui nedrept eșec (până la această pocită discuție, ea avusese o excelentă părere despre mine!), ci și cu convingerea că argumentele mele le-a tratat cu un suveran dispreț.

Sighetu Marmației, George PETROVAI

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News