Anunțul a fost făcut într-o conferință de presă organizată la Smârdan, acolo unde este în desfășurare un exercițiu militar comun româno-american. Această achiziție se va face în cadrul proiectului de înzestrare a armatei, a precizat secretarul de stat Florin Lazăr Vlădică.

Patriot este un sistem de apărare avansat, de tip sol-aer, care poate fi folosit în cazul unui atac cu avioane ori cu rachete balistice şi de croazieră, iar achiziționarea unui astfel de sistem va încununa apărarea antiaeriană a României, după ce țara noastră a achiziționat și avioane de vânătoare americane F-16, a explicat generalul Nicolae Ciucă, șeful Statului Major General.

„Ştiţi foarte bine, s-a reuşit achiziţia primei escadrile de avioane F-16, ca atare nevoia de aranjare pe nivele şi integrat a apărării antiaeriene la nivel naţional impune de la sine demararea unui astfel de program. Ca atare, sistemul Patriot se încadrează în sistemul integrat multilevel de apărare a spaţiului aerian al României. În momentul de faţă, sunt în analiză toate opţiunile privind dezvoltarea programului. Important e faptul că el va fi demarat în acest an”, a subliniat Nicolae Ciucă.

Însemnătatea strategică a unui astfel de gest este cu atât mai mare cu cât Rusia a anunțat că va contracara mişcările de trupe ale NATO de pe flancul estic, construind o rachetă balistică intercontintală care poate să transporte 16 focoase nucleare. A fost botezată Satan 2, tocmai pentru a intimida.

Anul trecut, sistemul antiaerian Patriot a ajuns în România pentru exerciţii militare comune cu armata americană ce au avut loc la Capul Midia. A fost pentru prima dată când un astfel de ansamblu de rachete a ajuns în ţara noastră.

Sistemul Patriot adus în România era dotat cu rachete de ultimă generaţie. Fiecare are o greutate de 350 de kilograme, poate să se deplaseze cu o viteză de 5000 de kilometri pe oră, are o rază de acţiune de 20 de kilometri şi poate să atingă o altitudine de 24 de mii de metri. Patriot este dotat si cu un radar complex care poate să detecteze în timp record o rachetă trasă de inamic şi să reacţioneze la ameninţare în doar câteva secunde. Este utilizată forţa cinetică şi fragmentarea.


Preluare: Digi24.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și