Şapte tineri muzicieni din şapte ţări se întâlnesc pentru prima dată în România şi petrec împreună şapte zile în Maramureş. Cei şapte muzicieni, din Turcia, Iran, Moldova, Armenia, Romania, Irlanda, Liban colindă satele maramureşene în căutarea tradiţiilor şi a ritualurilor care inspiră muzica tradiţională. Explorează viaţa la ţară, participă la sărbători, întâlnesc muzicieni şi meşteri populari, urmăresc munca localnicilor, le află obiceiurile. În acest timp, transpun experienţele lor în muzică, improvizând împreună.

Din această călătorie se naşte un concert experimental, prezentat în premieră la Săpânţa, pe 16 august, şi apoi la Bucureşti, pe 19 august. Muzica lor reflectă atât puternica influenţă exercitată de Maramureş, o zonă cu tradiţii încă vii, cât şi forţa şi magia improvizaţiei, considerate cea mai directă şi autentică expresie a unui artist, a culturii pe care o reprezintă.

„Prin acest experiment vrem să arătăm respectul şi demnitatea pe care muzica ţărănească, şi implicit civilizaţia voastră rurală, le merită. Civilizaţia ţărănească din România este o comoară pentru noi toţi şi trebuie preţuită ca atare. În zilele petrecute în Maramureş, acest grup de muzicieni caută viaţa autentică ţărănească, din care izvorăşte muzica autentică, nu muzica populară deformată şi transformată în kitsch, prezentată de cei care promovează falsul şi care, în acest fel, nu fac decât un deserviciu imens spiritului românesc. Vrem să demonstrăm că tradiţiile voastre vii pot fi o sursă de inspiraţie foarte puternică pentru un grup de tineri muzicieni respectaţi. Oare vor găsi ei acea inspiraţie?!?” (Peter Hurley, preşedintele Asociaţiei Interculturale de Tradiţii)

Prima întâlnire a muzicienilor cu publicul din România va avea loc la Săpânţa, în data de 16 august 2013, la ora 21, în cadrul festivalului Stan Ioan Pătraş organizat de Primăria Săpânţa, în parteneriat cu Autoritatea Naţională pentru Turism. Concertul muzicienilor participanţi la Roots Revival Romania va avea loc şi la Bucureşti, în data de 19 august 2013, la Sala Radio.

Conceptul Roots Revival Romania porneşte de la improvizaţiile muzicienilor participanţi la ediţiile anterioare ale festivalului intercultural de tradiţii maramureşene „Drumul Lung spre Cimitirul Vesel”, proiect derulat la Săpânţa din 2010, de Asociaţia Interculturală de Tradiţii.


Preluare: araratonline.com

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și