Kiper a postat joi pe Telegram o fotografie care arată clădirea consulatului cu ferestrele sparte. În imagine nu erau vizibile alte pagube.

"Ca urmare a atacului nocturn al Rusiei, clădirea consulatului general al Republicii Populare Chineze din Odesa a fost avariată", a declarat Kiper pe aplicația de mesagerie, potrivit Politico.

"Agresorul lovește în mod deliberat infrastructura portuară - clădirile administrative și rezidențiale din apropiere, precum și consulatul Republicii Populare Chineze, au fost avariate. Acest lucru sugerează că inamicul nu acordă atenție la nimic".

În 20 iulie, Rusia a lansat 38 de rachete și drone, apărarea aeriană doborând 18 dintre ele, a relatat Reuters. De asemenea, atacurile au ucis cel puțin trei civili și au rănit cel puțin alți opt.

Beijingul nu a comentat imediat incidentul, potrivit Reuters.

Rusia a dat explicații Chinei
Rusia a dat explicaţii vineri Chinei cu privire la daunele provocate Consulatului General al Beijingului din Odesa în urma unui atac rusesc, efectuat cu o zi înainte asupra infrastructurii acestui oraş-port din sudul Ucrainei, a declarat Ministerul rus de Externe, citat de EFE, potrivit Agerpres.

"În legătură cu informaţiile despre pagubele provocate Consulatului General al Chinei din Odesa în 20 iulie, Ministerul de Externe al Rusiei a oferit Ambasadei Chinei la Moscova explicaţiile necesare cu privire la desfăşurarea operaţiunii militare speciale" în Ucraina, a precizat diplomaţia rusă într-un comunicat.

MAE rus a transmis ambasadei chineze că "toate canalele de comunicare funcţionează fără probleme" între Rusia şi China şi că s-a convenit "continuarea unei cooperări strânse între Moscova şi Beijing".


Preluare: stirileprotv.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și