Cel puţin trei drone au fost interceptate în spaţiul aerian de deasupra regiunii Moscovei - două dintre ele la doar 30 de kilometri sud-vest de Kremlin -, au relatat agenţiile de presă ruse, citate de Reuters. Apărarea antiaeriană rusă a doborât două drone în regiunea Moscovei, a anunţat marţi agenţia de presă rusă TASS, care a precizat că nu au fost semnalate victime omeneşti, informează AFP.

Potrivit "primelor informaţii", cele două drone "se îndreptau spre Moscova" şi au fost "neutralizate prin mijloace de război electronic" în Noua Moscovă, conform afirmaţiilor serviciilor de urgenţă ruse transmise de TASS şi preluate de agenţia de presă franceză.

Potrivit RIA Novosti, care spune că transmite punctul de vedere al serviciilor de securitate ruse, aparatele au fost doborâte "lângă satul Valuevo" în Noua Moscovă.

O a treia dronă a fost doborâtă în regiunea Kaluga, la sud-vest de Moscova, adaugă TASS. Nu a fost semnalată nicio victimă, precizează agenţia.

Potrivit RIA Novosti, care citează serviciile de urgenţă, o dronă a fost distrusă lângă Kubinka, localitate situată în regiunea Moscovei.

Aterizările şi decolările de pe aeroportul Vnukovo au fost restricţionate timp de câteva ore, marţi dimineaţa, însă activitatea a fost reluată în condiţii normale după ora 05:00 GMT. Mai multe curse au fost redirecţionate către alte aeroporturi, potrivit Reuters.

Niciuna dintre cele două agenţii de presă ruse - TASS şi RIA Novosti - nu a făcut precizări cu privire la originea dronelor.

La scurt timp după ce agenţiile de presă ruse au transmis aceste informaţii, purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova a denunţat un "act terorist" al regimului de la Kiev.

"Încercarea regimului de la Kiev de a ataca o zonă unde sunt situate infrastructuri civile, inclusiv un aeroport care, apropo, primeşte inclusiv zboruri internaţionale, reprezintă un nou act terorist", a acuzat Zaharova pe Telegram. ”Comunitatea internaţională ar trebui să-şi dea seama că Statele Unite, Regatul Unit, Franţa - membri permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU - finanţează un regim terorist”, a continuat ea.

Deocamdată nu există o luare de poziţie de la Kiev. Ucraina nu îşi asumă aproape niciodată responsabilitatea pentru atacuri în interiorul Rusiei sau în teritorii ale Ucrainei aflate sub controlul Moscovei, remarcă Reuters.

”În acest moment, atacurile au fost respinse de forţele de apărare antiaeriană. Toate dronele detectate au fost eliminate”, a transmis şi primarul Moscovei, Serghei Sobianin, pe canalul său de Telegram.

La rândul său, Ministerul Apărării rus a informat că cinci drone ucrainene au fost neutralizate marţi dimineaţă în apropiere de Moscova şi în regiunea adiacentă şi a subliniat că atacul nu a făcut victime sau pagube materiale.

”În această dimineaţă, am împiedicat o tentativă a regimului de la Kiev de a comite un act terorist cu cinci drone” care au vizat locuri din regiunea Moscovei şi extremitatea capitalei ruse”, a declarat ministerul rus într-un comunicat preluat de AFP. Patru drone au fost distruse de apărarea antiaeriană în apropiere de Moscova şi o a cincea a fost neutralizată prin ”mijloacele războiului electronic” în regiunea Moscovei, potrivit sursei citate.

Moscova şi regiunea sa, situate la peste 500 de kilometri de frontiera ucraineană, au fost vizate arareori de atacuri cu drone de la declanşarea ofensivei ruse asupra Ucrainei, în februarie 2022, chiar dacă acest tip de atac a devenit mai frecvent în alte zone ale Rusiei.

Pe 21 iunie, Rusia a anunţat că a neutralizat trei drone în regiunea capitalei sale, dintre care două în apropierea unei baze militare, şi a acuzat Kievul că s-a aflat în spatele acestui atac.

La începutul lunii mai, două drone au vizat Kremlinul la Moscova şi alte aparate au vizat imobile din capitala rusă la sfârşitul aceleiaşi luni.


Preluare: AGERPRES

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și