"Utilizarea acestor rachete în afara zonei în care se desfăşoară operaţiunea militară specială va semnifica implicarea deplină a SUA şi Marii Britanii în conflict şi va provoca atacuri imediate asupra centrelor de luare a deciziilor de pe teritoriul Ucrainei", a avertizat Şoigu într-o reuniune cu Statul Major al comandamentului militar rus.

Rusia deţine informaţii potrivit cărora "comandamentul Forţelor armate ale Ucrainei intenţionează să atace teritoriile ruseşti, inclusiv Crimeea, cu rachete HIMARS şi Storm Shadow", a declarat Serghei Şoigu.

Referitor la situaţia de pe front, ministrul rus a spus că "forţele ucrainene încearcă în continuare să desfăşoare acţiuni ofensive" pe fronturile din Doneţk (est) şi Zaporojie (sud).

"Regimul de la Kiev foloseşte o cantitate mare de armament occidental şi unităţi de elită ale căror trupe au fost antrenate de specialişti ai NATO", a spus el.

"Din 4 iunie, armata ucraineană a încercat să atace poziţiile trupelor ruse de 263 de ori. Datorită acţiunilor abile şi abnegaţiei unităţilor noastre, toate atacurile au fost respinse, inamicul nu şi-a atins obiectivele", a adăugat Şoigu.

Cu o zi în urmă, ministrul adjunct al apărării ucrainean, Hanna Maliar, indicase că forţele ucrainene au reuşit să recucerească în total de 113 kilometri pătraţi în sudul ţării de la începutul contraofensivei lor, în urmă cu două săptămâni.

Săptămâna trecută, preşedintele rus Vladimir Putin ameninţase că Rusia va lovi chiar şi ţări din NATO în cazul în care vor găzdui avioane F-16 pentru Ucraina.

Furnizarea de avioane de luptă F-16 Ucrainei creează un "pericol serios de atragere în continuare a NATO în conflictul dintre Rusia şi Ucraina", a declarat vineri Putin, vorbind la sesiunea plenară a Forumului economic internaţional de la Sankt Petersburg, potrivit The Moscow Times.

"Dacă avioane F-16 vor fi desfăşurate la bazele aeriene din afara Ucrainei şi vor fi utilizate în acţiunile de luptă, Rusia va analiza cum şi unde poate lovi mijloacele care sunt folosite în acţiunile de luptă împotriva noastră", a spus preşedintele rus, citat de agenţia de presă Interfax.

Până acum, cel puţin cinci ţări europene - Belgia, Marea Britanie, Danemarca, Ţările de Jos şi Norvegia - au sugerat în mod neoficial că sunt gata să furnizeze F-16 Ucrainei, iar două - Ţările de Jos şi Polonia - au început deja antrenarea unor piloţi ucraineni.


Preluare: AGERPRES

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și