Complexul, a cărui construcție urmează să fie definitivată în două luni, va include două clădiri administrative și apartamente pentru personalul aferent, potrivit purtătorului de cuvânt al Districtului Militar Estic, Aleksandr Gordeev, citat de Interfax. Baza în formă de stea îi va permite personalului detașat acolo să efectueze diferite sarcini fără a fi nevoit să părăsească incinta acesteia, în mediul aspru arctic, a adăugat el.

În ultimii ani, Moscova și-a consolidat prezența în regiune arctică. Ministerul de Externe de la Moscova a anunțat la începutul acestui an că Rusia era pe cale să își finalizeze aplicația revizuită pentru extinderea zonei sale economice exclusive din Oceanul Arctic.

Luna trecută, comandantul trupelor aeropurtate ruse Vladimir Șamanov a afirmat că prezența Rusiei din regiunea arctică este menită să ofere o "protejare credibilă a intereselor naționale". În luna decembrie a anului trecut, președintele rus Vladimir Putin a promis că nu va "preda" niciodată regiunea arctică a țării sale și a ordonat Ministerului Apărării să întreprindă toate măsurile necesare pentru a proteja securitatea Rusiei și interesele naționale ale acesteia în regiune.


Preluare: AgerPres

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și