La aproape o zi după primele relatări privind rachetele care au lovit, luni, Odesa, încep să apară mai multe amănunte despre acest atac al rușilor.
Trei rachete Kinzhal - noile arme hipersonice ale Rusiei - au fost lansate dintr-un avion și au lovit "o țintă a infrastructurii turistice", a declarat Serghei Bratciuk, purtător de cuvânt al administrației militare regionale.
Două persoane au fost spitalizate în urma tirul cu rachete, a spus adăugat el.
Oficialul ucrainean, care a transmis, luni, primele informații despre atac, nu a nominalizat ținta vizată de ruși.
CNN menționează că a geolocalizat și verificat autenticitatea a două videoclipuri care circulă pe rețelele de socializare și care arată pagube semnificative la un hotel din satul Zatoka (foto următoare).
Unul dintre videoclipuri a fost publicat de Consiliul Municipiului Odesa.
Un centru comercial și două hoteluri au fost lovite de proiectilele lansate spre acest oraș-port situat în sudul Ucrainei.
Tiruri multiple au vizat regiunea și orașul Odesa, luni noaptea.
Autoritățile locale au anunțat că a fost lovit portul istoric din Odesa, luni, în jurul orei 22:30.
Străzile erau pustii din cauza restricțiilor de circulație specifice stării de asediu, ceea ce a redus numărul victimelor.
Cel puțin o persoană a murit și alte cinci au fost rănite.
Atacul a avut loc în timp ce președintele Consiliului European, Charles Michel, se afla în oraș.
Preluare: Antena3.ro