La tragerea Loto 6/49 din 27 iunie 2021, s-a câștigat premiul de categoria I, în valoare de 2.797.744,40 lei (peste 568.000 de euro). Biletul norocos fost jucat la agenția 33-032 din Suceava și a fost completat cu două variante simple la Loto 6/49, prețul biletului fiind de doar 10,50 lei.

Acesta este al treilea câștig de categoria I obținut în acest an la Loto 6/49. Ultima dată, premiul de categoria I la Loto 6/49 a fost câștigat la începutul acestei luni și a fost în valoare de 14.307.599,36 lei.

Și premiul de categoria I la Loto 5/40 a fost câștigat. Premiul va fi împărțit: un câștig va merge la Câmpulung Muscel, județul Argeș, și celălalt, la Brașov. Fiecare jucător va încasa 225.133,5 lei.

Conform Regulamentului privind organizarea și administrarea jocurilor loto, câștigătorul are la dispoziție 90 de zile, începând cu data tragerii, pentru a-și revendica premiul.

Joker, însă, își așteaptă încă marele câștigător, în condițiile în care reportul la extragerea de duminică depășea deja, la categoria I, suma de 28,81 milioane de lei (peste 5,85 milioane de euro), fiind cea mai mare miză din istoria acestui joc.

Rezultatele la Joker, Loto 6 din 49, Loto 5 din 40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus de duminică, 27 iunie 2021

Joker: 36, 14, 40, 28, 13, +4
Loto 6 din 49: 23, 27, 25, 11, 18, 22
Loto 5 din 40: 35, 10, 30, 40, 25, 37

Noroc: 2 9 4 2 7 4 4
Super Noroc: 8 8 3 9 7 6
Noroc Plus: 1 8 7 4 2 1


Preluare: Digi24.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și